Razie în Bechet şi localităţile învecinate

0
681

Poliţiştii doljeni au descins, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în mai multe baruri şi discoteci din Bechet şi din localităţile învecinate, în cadrul unei acţiuni vizând combaterea faptelor comise cu violenţă. Poliţiştii au aplicat amenzi de peste 15.000 lei şi au întocmit cinci dosare penale celor depistaţi încălcând legea.

Poliţiştii Serviciului de Ordine Publică împreună cu cei ai Secţiei de Poliţie Rurală Nr. 11 Bechet au organizat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, o acţiune având ca scop prevenirea şi combaterea infracţiunilor comise în mediul stradal şi a faptelor comise cu violenţă. Oamenii legii au efectuat controale în Bechet, dar şi în localităţile învecinate, aflate în raza de competenţă a Secţiei de Poliţie Rurală Bechet. “În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au oprit şi verificat, în trafic, 150 de autovehicule, au efectuat controale la mai multe discoteci, fiind astfel legitimate aproximativ 170 persoane, dintre care 40 au fost controlate sumar de arme albe. Pentru încălcările legislaţiei constatate, poliţiştii au aplicat 28 sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la 15.620 lei, şi au întocmit cinci dosare de cercetare penală”, ne-a declarat agent Amelia Căprărin, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, între cei care s-au ales cu dosar penal se numără şi Ionel Dorobanţu, din Craiova, în autoturismul său, marca Hyundai, parcat în faţa unei discoteci din Călăraşi fiind găsită o bâtă din lemn. Bărbatul este acum cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de port fără drept de armă albă.

Într-un alt autoturism, marca Renault aparţinându-i lui Ionuţ Barbu, de 22 de ani, din Dăbuleni, aflat în faţa aceleiaşi discoteci din Călăraşi, oamenii legii au găsit 36 cartuşe de vânătoare, de calibrul 12 mm. “Întrucât acesta a declarat că nu deţine permis de port armă, în cauză s-a întocmit dosar penal în conformitate cu prevederile Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor, fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor cele 36 cartuşe”, a mai spus agent Amelia Căprărin.

La o discotecă din comuna Ostroveni, poliţiştii au constatat că administratorul, Fănel Creţu, nu luase măsuri pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice cu personal propriu sau specializat, pe perioada programului de funcţionare, astfel că i-au întocmit şi acestuia dosar penal.

În plus, printre şoferii opriţi în trafic pentru verificări, pe DN 54 A Călăraşi – Bechet, oamenii legii l-au fost depistat pe Nicuşor Sora în timp ce conducea un autoturism având o concentraţie de 0,60 ml/l alcool pur în aerul expirat.

Oamenii legii spun că astfel de acţiuni vor fi organizate şi în perioada următoare, în special în mediul rural, însă nu vor fi ocolite nici oraşele şi municipiile din judeţ.