Noul mers al trenurilor a intrat în vigoare de ieri

0
374

Noul Mers al Trenurilor, care a intrat în vigoare ieri şi este valabil până în 8 decembrie 2012, schimbă rangurile trenurilor de călători în Intercity (IC), InterRegio (IR) şi Regio (R), dar şi durata călătoriei pe unele magistrale feroviare. În noul plan de mers vor circula 70 de trenuri internaţionale, din care 40 InterRegio, patru Intercity şi 26 Regio, precum şi 1.336 de trenuri în trafic local, 28 fiind Intercity, 198 InterRegio şi 1.110 Regio, se arată într-un comunicat de miercuri al CFR Călători. Duratele de parcurs ale trenurilor de rang superior pe magistralele 200 Braşov-Curtici şi 300 Bucureşti-Oradea vor fi reduse, ca urmare a finalizării lucrărilor de reabilitare a infrastructurii feroviare de pe Valea Prahovei. Astfel, dacă în prezent durata de parcurs a unui tren Rapid în relaţia Bucureşti Nord-Braşov este de trei ore şi 45 de minute, în 2012 aceasta se va reduce la două ore şi 45 minute la un tren InterRegio. De asemenea, începând de ieri există noi legături directe cu trenuri InterRegio, între Bucureşti şi Bistriţa, Bucureşti şi Târgu Mureş, Bucureşti şi Sibiu, Craiova şi Braşov, Braşov şi Sibiu, Bucureşti şi Timişoara, Satu Mare şi Constanţa, Constanţa şi Braşov.

Tariful la trenurile Intercity şi Regio (fostele trenuri Personal) va fi păstrat, iar pentru cele de tip InterRegio se va practica un tarif intermediar între tariful celor două ranguri de tren Accelerat şi Rapid (cu aproximativ 22%  mai puţin decât la Rapid şi cu aproximativ 12% mai mare decât cel de la Accelerat). Prin tariful pentru InterRegio, abonamentele emise la trenurile Rapid vor scădea cu o sumă între 40 şi 140 de lei pe abonament, iar cele de la trenurile Accelerat vor creşte, în medie, cu 10 lei pe abonament.

Totodată, va fi aplicat un „procent de fidelitate”, care va menţine un tarif convenabil la călătoria cu mai multe trenuri aparţinând CFR Călători. Astfel, este vorba de reduceri de 10% pentru două trenuri, 15% pentru trei trenuri, 20% pentru patru trenuri, procentele fiind aplicate la biletele întregi adult şi 50% reducere pentru copii. Biletul va putea fi folosit ca bon fiscal.

În noul mers al trenurilor se vor aplica, simultan, reducerea de anticipaţie şi procentul de fidelitate la călătoria cu mai multe trenuri, vor fi reduse cu 5%  tarifele la biletele vândute prin sistemul online, pentru perioadele în care nu vor exista alte oferte la acest canal de distribuţie.