Biserica „Postelnicu Fir” din Craiova îşi sărbătoreşte ocrotitorul spiritual

0
1108

Biserica Postelnicu FirBiserica „Postelnicu Fir” din Craiova, situată pe strada „Nanterre”, îşi sărbătoreşte ocrotitorul bisericii parohiale, Sfântul Ierarh Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei. În acest lăcaş se găseşte mâna cea dreaptă a sfântului de mai bine de două secole. Ziua de ieri a marcat începutul prăznuirii Sfântului Ierarh, ceremonialul liturgic continuând azi, 12 noiembrie, cu slujba Acatistului şi Sfânta Liturghie, oficiată de ÎPS Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, şi de Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, înconjuraţi de un ales sobor de preoţi şi diaconi.

Moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul, aduse spre închinare

Anul acesta, cu binecuvântarea IPS Părinte Mitropolit Irineu şi prin îngăduinţa Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, este adusă de la parohie racla cu sfintele moaşte ale Sfântului Grigorie Decapolitul, de la Mănăstirea Bistriţa, ce va fi aşezată spre închinare şi cinstire începând cu dimineaţa zilei de 12 noiembrie. Programul liturgic va fi completat cu slujba de Priveghere, de sâmbătă-seară, urmată de Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, de duminică, 13 noiembrie, care va fi oficiată de PS Părinte Emilian.

Sfântul lăcaş a fost ridicat în urmă cu peste două secole

Biserica „Postelnicu Fir” din Craiova a fost ridicată în perioada 1813-1814, pe locul unei biserici mai vechi din lemn. Sfântul lăcaş găzduieşte încă din anul 1793, în vechea biserică de lemn, mâna dreaptă a Sfântului Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei. Pe lângă Biserica „Postelnicu Fir” a funcţionat încă de la înălţarea ei o şcoală particulară. De amintit este şi faptul că Biserica „Postelnicu Fir” se numără printre puţinele lăcaşuri de cult craiovene care şi-au păstrat în întregime pisania originală, ea existând şi astăzi la locul unde a fost aşezată de ctitori. (Sursa: Biroul de Presă al Mitropoliei Olteniei)