Comisia își intensifică acțiunile de combatere a dezinformării și de promovare a alfabetizării digitale în rândul tinerilor

0
276

Comisia a publicat ieri, 11 octombrie, orientări pentru profesori și cadrele didactice din unitățile de învățământ primar și secundar privind modalitățile de combatere a dezinformării și de promovare a alfabetizării digitale în clasele lor.

Orientările oferă sprijin practic profesorilor și cadrelor didactice și includ definiții ale conceptelor tehnice, exerciții de efectuat în clasă și modalități de încurajare a obiceiurile „sănătoase” de folosire a mediului online. Acest set de instrumente acoperă trei teme principale: dezvoltarea competențelor digitale, combaterea dezinformării și evaluarea competențelor digitale.

În prezent, în Europa, unul din trei elevi cu vârsta de 13 ani nu are competențe digitale de bază, conform rezultatelor testelor directe și, potrivit OCDE, doar puțin peste jumătate din tinerii în vârstă de 15 ani din UE au declarat că au învățat cum să detecteze dacă informațiile sunt subiective sau părtinitoare. Prin urmare, există o nevoie clară de consolidare a rolului educației și formării în combaterea dezinformării și în promovarea alfabetizării digitale și a celei mediatice. Aceasta va spori reziliența și posibilitatea de a combate mai eficient impactul dezinformării online.

Comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, Mariya Gabriel, a declarat: „Aceste orientări constituie un set de instrumente practice pentru profesori și cadrele didactice. Ele le vor oferi profesorilor cunoștințele și instrumentele de care au nevoie pentru a-i învăța pe tinerii noștri cum să navigheze în lumea digitală. Chiar și un profesor fără experiență sau cu puțină experiență anterioară în domeniul educației digitale va fi acum în măsură să le explice în mod eficace elevilor cum să detecteze dezinformarea. Am convingerea că aceste orientări vor aduce o schimbare pentru mulți.”

Comisarul pentru piața internă, Thierry Breton, a adăugat: „Profesorii și cadrele didactice sunt unele dintre cele mai importante modele de urmat pentru tineri și este esențial ca aceștia să fie formați pentru a-i ajuta să facă diferența între știri și dezinformare. Prin aceste noi orientări și prin noua strategie Un internet mai bun pentru copii, dorim să facilităm promovarea competențelor digitale de la o vârstă fragedă în toate școlile din Europa.”

Orientările prezentate ieri au fost elaborate cu sprijinul grupului de experți al Comisiei pentru combaterea dezinformării și promovarea alfabetizării digitale prin educație și formare, grup care reunește o gamă largă de practici din domeniul educației și formării, din radiodifuziune, din mediul academic, din domeniul rețelelor sociale și al jurnalismului. Cu această ocazie, grupul de experți a publicat, de asemenea, un raportare analizează rolul educației și formării în combaterea dezinformării și prezintă soluții posibile prin intermediul politicilor la nivelul UE și la nivel național.