Ministrul ucrainian al Apărării, Oleksii Reznikov, a făcut cunoscut pe Twitter ieri 11 ocrombrie că armata ucrainiană a primit un prim sistem antiaerian Iris T, livrat de Germania –promis din luna iunie- menţionând că o nouă eră a apărării antiaeriene a început. Vor sosi de asemenea sisteme capabile să protejeze marile oraşe contra raidurilor aeriene, livrate de SUA. Marţi ţările G7 au promis să furnizeze în continuare sprijin financiar, umanitar, militar, diplomatic şi juridic Ucrainei, accentuând că orice recurgere a Rusiei la arme nucleare va fi urmată de grave consecinţe. După o primă zi de bombardamente masive cu rachete de înaltă precizie şi drone kamikaze Geran 2, armata rusă a continuat marţi 11 octombrie distrugerea infrastructurii energetice şi militare a Ucrainei. Ca răspuns la atentatul terorist asupra podului Crimeea, armata rusă a bombardat infrastructura energetică, feroviară, depozite de arme şi multe unităţi termice au fost scoase din funcţiune în oraşele Jitomir, Sunay, Harkov, Poltava, Ternopol, Lutsk, Rovno. Ucraina se pregăteşte să facă faţă iernii fără căldură, curent electric, gaz, a spus ministru Energie, Ivan Platskov. Consumul de curent electric s-a redus deja cu 10%.