Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj este într-o activitate intensă pentru atragerea de fonduri europene, scopul fiind unul singur: ridicarea standardelor, până la nivel european, a învăţământului doljean. Este vorba de multiple proiecte, sub diverse denumiri , care conduc la perfecţionarea cadrelor didactice şi la pregătirea elevilor. În acest moment, în Dolj, sunte peste 20 de proiecte europene, iar 113 unităţi de învăţământ cu personalitate juridică nu au astfel de programe, de aceea se încearcă atragerea lor în sistemul educaţional european.
În 2012, a început implementarea, pe scară largă, a proiectelor europene – POSDRU, Erasmus, Erasmus+, da Vinci, Comenius, etc. În întregul sistem sunt cuprinse toate unităţile şcolare de învăţământ preuniversitar, de la cel preşcolar până la cel liceal. Cu toate dificultăţile, judeţul Dolj a implementat foarte multe proiecte, chiar dacă sunt multe instituţii şcolare care nu au aplicat pentru programe de dezvoltare, situându-l pe locul II în ţară într-un clasament ad-hoc. Sunt unităţi care au accesat mai multe fonduri destinate perfecţionării şi dezvoltării: Liceul Tehnologic Auto Craiova (două proiecte), Liceul „Traian Vuia” Craiova (patru programe), Şcoala Gimnazială „Decebal” Craiova, Colegiul „Ştefan Odobleja” Craiova (trei studii de perfecţionare), Liceul Tehnologic „Petre Baniţă” Călăraşi (două stagii de pregătire), Liceul Tehnologic „Horia Vintilă” Segarcea (patru proiecte), Liceul „Charles Laugier” Craiova (trei programe de dezvoltare), Liceul Teoretic „Tudor Arghezi” Craiova (patru parteneriate externe), Liceul de Arte „Marin Sorescu” Craiova (trei proiecte), Colegiul Tehnic de Arte şi Meserii „Constantin Brâncuşi” Craiova (trei programe), etc. La învăţământul preşcolar se remarcă Grădiniţele cu Program Prelungit „Tudor Vladimirescu” , „Traian Demetrescu”, ambele din Craiova.
„Avem nevoie de cât mai multă perfecţionare”
La prima vedere sunt multe şcoli sau grădiniţe care au accesat fonduri europene, ceea ce a şi condus la clasarea pe un loc fruntaş în ţară, dar, conform responsabililor din domeniu, lucrurile pot sta mult mai bine. „Este adevărat, suntem pe locul II în România la atragerea unităţilor şcolare cu personalitate juridică în atragerea fondurilor europene pentru dezvoltare şi perfecţionare. Încercăm să le arătăm cadrelor didactice că este în interesul tuturor să fie accesate astfel de proiecte. Aceste programe atrag, după ele, pe lângă beneficiile educaţionale, şi alte câştiguri, cu atât mai mult cu cât Craiova tinde să devină Capitală Culturală Europeană în 2021. Avem nevoie de cât mai multă pefecţionare şi vrem să atragem în acest sistem conducerile tuturor celor peste 100 de unităţi şcolare care nu au accesat, până în prezent, bani europeni. Noi le acordîm tot sprijinul logistic ”, a declarat prof. Ani Drăghici, inspector şcolar pentru proiecte educaţionale, în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.