Scrutinul intern pentru alegerea preşedintelui Partidului Social Democrat s-a desfăşurat, ieri, în cele 110 secţii din judeţ şi cele 17 din Craiova. Lia Olguţa Vasilescu, Claudiu Manda, Valeriu Zgonea au votat, încă de dimineaţă, la secţiile la care sunt arondaţi în structura partidului. Potrivit preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, de azi vor începe discuţiile referitoare la noua echipă de conducere a Partidului Social Democrat. Din cei 16.399 de membri cât are PSD Dolj, s-au prezentat, ieri, la urne un număr de 14.259.
Scrutinul intern de alegeri s-a desfăşurat, ieri, simultan în toate organizațiile locale din Dolj, între orele 8.00 – 20.00. Organizarea alegerilor s-a realizat pe trei niveluri: central, județean și local. Comisia Electorală Centrală, formată din 7 membri (președinte, secretar și 5 membri) și un secretariat tehnic a centralizat procesul-verbal al scrutinului intern pentru alegerea Președintelui PSD și l-a înaintat Congresului PSD, spre validarea rezultatului și pentru a se anunța Președintele PSD. La nivelul Doljului, Comisia Electorală Județeană s-a format în urma aprobării de către Comitetul Executiv Județean, care a desemnat componenţa. Aceasta a fost formată din 5 membri: președinte Ion călin, secretar Radu Preda, membrii – Florentin Tudor, Radu Florin, și Cătălina Galiceanu. Comisia Electorală Locală a avut o componență de maximum 5 membri.
“Este prematur să vorbim de echipa Dragnea ”
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a votat la sediul PSD de pe str. Mihail Kogălniceanu. „Este un vot pentru un om în care cred şi în care toată lumea din Partidul Social-Democrat are speranţa că va aduce ceea ce noi considerăm o chestie corectă. Solidaritatea între membri, acelaşi proces, acceaşi muncă, aceeaşi responsabilitate faţă de electorat, faţă de România, continuând un mandat foarte bun al preşedintelui Victor Ponta la preşedinţia PSD”, a precizat Valeriu Zgonea, după ce şi-a exercitat votul.
Acesta a mai menţionat că „este prematur să vorbim de echipa Dragnea, mai ales că mâine (n.red.-azi) vom avea discuţii. Vrem să fie o echipă nouă, o echipă cu oameni care să genereze încrederea electoratului şi să poată aduce acest partid la acelaşi scor pe care l-am avut în 2012 în cadrul USL”. În opinia sa, „Liviu Dragnea este omul care trebuie să ducă pentru prima oară în istoria PSD cel de-al doilea mandat de guvernare al PSD, el şi echipa sa”.
Organizare ireproşabilă la Dolj
Secțiile de votare au fost dotate cu cabine de vot, urne de vot sigilate cu semnătura președintelui Biroului Electoral al secției de votare, borderou nominal cu membrii PSD înscriși în organizație. Pentru exercitarea votului, membrii PSD au primi buletinul de vot în baza prezentării actului de identitate. La primirea buletinului de vot, membrul Biroului Electoral al secției de votare a verificat ca electorul să semneze în tabelul de prezență (borderoul evidență membrii). După primirea buletinului de vot electorul s-a retras în cabina de votare, şi-a exercitat votul și a introdus buletinul de vot în urna sigilată din incinta secției de votare.
“Avem nevoie de un preşedinte, care ştie să organizeze partidul”
Preşedintele PSD Craiova, primarul Lia Olguţa Vasilescu a votat la Punctul Termic din cartierul Braza lui Novac, str. 1 Decembrie, iar preşedintele PSD Dolj, Claudiu Manda şi-a exprimat votul la Teatrul Colibri din Craiova. După exercitarea votului, Lia Olguţa Vasilescu a apreciat că, Liviu Dragnea este cel care a organizat partidul în ultimele campanii electorale, adăugând că “era firesc să se ocupe în continuare de partid din funcția de președinte”.
”Pe Liviu Dragnea l-am votat cu mare drag așa cum s-a întâmplat și în Comitetul Executiv unde am fost de acord că este cea bună variantă actuală pentru organizațiile noastre din țară. Victor Ponta este un foarte bun prim-ministru, dar Liviu Dragnea este cel care a organizat partidul în ultimele campanii electorale și pe undeva era firesc să se ocupe în continuare de partid, pentru că vine un an electoral destul de dificil — vin alegerile locale, vin alegerile generale — și avem nevoie de un președinte care să știe să organizeze foarte bine partidul’”, a precizat Lia Olguța Vasilescu, preşedintele PSD Craiova.
“Îmi doresc ca noul președinte al PSD, dl. Dragnea, să ducă mai departe acest partid către o idee de modernizare în continuare, către un proiect politic pe care îl așteptăm cu toții, nu numai noi ca membri de partid, dar și populația țării, pentru că era momentul ca partidul să se așeze și să treacă în etapa următoare într-un an care știm că este deosebit de greu, cu două tururi de scrutin foarte importante pentru PSD”, a spus Mihai Fifor, lider al grupului senatorilor PSD .
“Sunt câțiva colegi pe care eu îi respect și îi apreciez: ministrul Grindeanu, ministrul Tudose, Lia Olguța Vasilescu, liderul grupului parlamentar de la Cameră și cel de la Senat, oameni cu care am făcut echipă în ultimii ani de zile și cu care am construit o echipă guvernamentală serioasă și responsabilă. Mă bazez și pe experiența unor oameni vechi care vor candida și care sigur vor fi și în echipa de conducere, cum este doamna Ecaterina Andronescu, care este un om de echipă și pe care te poți baza atunci când ai nevoie, alături de doamna Viorica Dăncilă, un om discret, dar foarte serios. Încercăm să mergem pe meritocrație mai mult decât pe mediacrație”, a declarat Valeriu Zgonea, la sediul PSD Dolj.
“Este un moment unic în istoria partidului, când toți membrii partidului își aleg președintele pentru că s-a modificat statutul și cred că este și un bun test pentru organizațiile noastre ca să vedem cât de mobilizați suntem. Este un test bun și pentru militanții noștri, și pentru membrii de partid care indiferent de ploaie, de ninsoare, de intemperii vin de fiecare dată la vot să aleagă ce cred că este bine pentru țara lor și de data aceasta și pentru PSD”, a declarat după ce a votat, Lia Olguța Vasilescu, președintele PSD Craiova.
“Nu cred că starea vremii este o problemă, eu sper să vină la vot cât mai mult dintre colegii noștri, eu sper că cei care nu vor veni la vot să aibă un motiv obiectiv, sunt plecați din localitate, din țară. Însă, vreau să vă spun că este și un test pentru noi, dar și pentru toate organizațiile din țară, să vedem câți membri avem și pe câți ne bazăm. Am votat pentru dar nu era o problemă pentru mine dar nici pentru alți colegi. Noi avem și un mandat dat pentru congres, de conferința județeană, de comitetul executiv pentru susținerea lui Liviu Dragnea. Credem că domnul Dragnea, în funcția de președintele partidului poate să organizeze partidul și să îl structureze și să îi dea o dimensiune încât să câștigăm alegerile locale și parlamentare de la anul”, a declarat deputatul Claudiu Manda, președintele PSD Dolj, după exprimarea votului.