Un monstru de precocitate, soliditate mentală şi curaj. Un fenomen la vârsta de 19 ani, dar care pentru antrenorul său Juan Carlos Ferrero, este la numai 60% din potenţialul său. El poate să-şi amelioreze multe lucruri. Când a venit la Academie avea 15 ani şi era subţire ca un spaghetti. Avea însă braţe rapide, picioare rapide, dar nu avea forţă. Câştigător al primului său tutlu de Grand Şlem (6-2, 2-6, 7-6, 6-3) în faţa norvegianului Casper Ruud (finalist la Roland Garros, învins de Rafael Nadal), după 3 ore şi 20 de minute, Carlos Alcaraz devine cel mai tânăr câştigător al US Open după americanul Pete Sampras, sacru în 1990, la 19 ani şi 28 de zile, dar şi cel mai tânăr număr unu mondial (în clasamentul ATP creat în 1973) după australianul Lleiton Hewitt (20 ani şi 9 luni în 2001). Indiscutabil Carlos Alcaraz anunţă schimbarea ierarhiilor în tenisul mondial masculin. Alături de el Casper Ruud, şi alţi câţiva tineri jucători, precum italianul Jannik Sinner, remarcabili la US Open.