În urmă cu puţin timp, la Pieleşti a avut loc un alt accident rutier. Conducătorul unui autoturism, care se deplasa pe relaţia Balş – Craiova, nu s-a asigurat la manevra de întoarcere şi a intrat în coliziune cu un microbuz, care circula din sens opus, în care se aflau 17 deţinute ale Penitenciarului Craiova. În urma impactului, la faţa locului a ajuns şi un echipaj SMURD, iar la spital au fost transportate trei persoane: o deţinută, precum şi o femeie şi copilul acesteia, în vârstă de opt ani, pasageri în autoturism. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.