Reprezentanţi ai IPJ Dolj în Polonia, la întâlnire de lucru vizând modalităţi de luptă împotriva fraudelor cu fonduri europene

0
413

polonia1În perioada 11-13 septembrie 2017, în oraşul Olsztyn, regiunea Warmia şi Masuria, Polonia, se desfăşoară cel de-al patrulea atelier de lucru din cadrul proiectului „Cooperare transnaţională între autorităţi de aplicare a legii pentru întărirea activităţii de prevenire şi luptă împotriva fraudei cu fonduri europene acordate în domeniul agriculturii” (OLAF/2016/D1/068), aflat în implementare la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi, la care IPJ Dolj este partener. 

Evenimentul reuneşte reprezentanţi ai celor cinci instituţii partenere implicate în proiect din România (Inspectoratul de Poliţie Judeţean Călăraşi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj), Bulgaria (Direcţia Regională Silistra), Polonia (Poliţia Voievodală Olsztyn) şi Republica Moldova (Direcţia nr. 3 a Inspectoratului Naţional de Investigaţii), precum şi specialişti din Polonia din cadrul Agenţiei pentru Restructurare şi Modernizare a Agriculturii, Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice a Poliţiei Naţionale din Varşovia şi Unităţii de Parchet a Oraşului Olsztyn. Scopul atelierului de lucru este de a asigura participanţilor un cadru care să le permită dobândirea de cunoştinţe specifice cu privire la modul de lucru, de gestionare şi soluţionare a infracţiunilor comise în domeniul agriculturii, în special cele în legătură cu subvenţiile acordate în acest sector din Polonia, precum şi referitoare la legislaţia specifică aplicabilă, organizarea activităţii în acest domeniu, competenţele deţinute, strategia şi politicile avute în vedere. Activitatea se va desfăşura conform agendei de lucru, prin susţinerea de prezentări pe tematica abordată în proiect respectiv, lupta împotriva fraudei cu fonduri europene acordate în domeniul agriculturii de către reprezentanţii polonezi atât din cadrul Poliţiei Voievodale Olsztyn, instituţie parteneră în proiect, precum şi cei din cadrul instituţiilor invitate din Polonia, cu competenţe în acest domeniu, după cum anunţă IPJ Dolj.