Muncitorii de pe schele, fotografiaţi de inspectorii de muncă

0
1246

Conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Dolj a demarat, ieri, o acţiune de control în domeniul construcţiilor, în vederea identificării societăţilor care folosesc schele neconforme şi nu iau măsuri pentru ca angajaţii să poarte echipament individual de protecţie: salopetă, cască şi centură de siguranţă.

“Am hotărât să facem un astfel de control pentru că avem o mare problemă în domeniul construcţiilor. Cele mai multe evenimente înregistrate în ultima perioadă au fost cauzate de nepurtarea echipamentului individual de protecţie, în special cască şi centură de siguranţă, precum şi a schelelor neconforme”, a precizat inspectorul-şef al ITM Dolj, Cătălin Mohora.

Potrivit acestuia, o echipă formată din trei inspectori se va deplasa prin oraş şi prin judeţ şi va fotografia muncitorii care nu folosesc echipamentele specifice de protecţie, dar şi schelele pe care aceştia le utilizează.

“Am luat această măsură întrucât reprezentanţii societăţilor contestă rezultatele controalelor, negând faptul că angajaţii lor nu erau echipaţi corenspunzător. Nu ne interesează să amendăm pe nimeni. Vrem să ca angajatorii să determine angajaţii să poarte casca şi centura de siguranţă pentru că este la mijloc viaţa lor”, a mai spus directorul ITM Dolj.