Ce se poate relata de la funeraliile discrete ale unui general (r) stins din viaţă, la capătul unei misiuni moralmente îndeplinită? Până şi simbolistica discreţiei are ceva enigmatic, exprimând, probabil, o ultimă dorinţă. Rudele apropiate, dar, mai ales, foştii camarazi, acum reuniţi în Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere (ACMRR), l-au condus în tăcere şi pioşenie, pe ultimul drum, pe cel care a fost un destoinic senior al intelligence-ului românesc, general (r) Ştefan Alexie. Spre o alee, acum înverzită, din cimitirul Ungureni, capătul multor drumuri, uneori prea întortocheate, ale vieţii. I s-a acordat onorul militar şi i s-a evocat, de către apropiaţi, figura luminoasă, mintea ageră şi, mai ales, devotamentul faţă de ţară. „S-a pus în serviciul neamului său şi a servit România sub Drapel mai bine de patru decenii” a spus generalul (r) Iulian Vlad, ultimul şef al DSS, într-o alocuţiune patetică, de-a dreptul vibrantă în întregul ei. Fiindcă ţara asta, de când se ştie sub agresiune informatică străină, a mai trebuit şi apărată de adevăraţii ei fii. Nu toţi puteau face ceea ce au făcut trădătorii ei, acum luaţi în seamă, cârtiţele altora, traficanţii ei. Şi general (r) Ştefan Alexie pe acest front al războiului tăcut a luptat. Alături de alţi camarazi, pentru care, cum spunea Cesare Pavese: „Există o singură plăcere, aceea de a fi viu, tot restul este mizerie”. Funeraliile sale n-au fost un brecking news, dar au fost un prilej pentru destule întrebări prea simple şi inadecvate. După două decenii de continuă deconspirare, supuşi permanent blamului public, cum afirmă general (r) Aurel Rogojan în cartea sa „Fereastra serviciilor secrete” (Ed. Compania, 2011), suspectaţi de toate relele societăţii şi imperfecţiunile democraţiei autohtone, foştii lucrători ai intelligence-ului românesc au devenit imuni, ştiind că nu tot ce zboară se mănâncă. Dar neclarităţile persistă, fiindcă judecăţile nu pot fi pauşale: dacă şi cei care şi-au iubit ţara, trudind pentru ea, riscându-şi viaţa pentru ea, au parte de asemenea ostilitate sau deplină indiferenţă, ce merită atunci sâmbriaşii intereselor oculte? Retorică facilă. „Nu cred că ar putea cineva să vorbească altfel decât elogios despre generalul Ştefan Alexie”, spunea col (r) Gheorghe Vlad. Pentru a fi completat de col. (r) Ion Sandu: „Pentru toţi a fost un model de urmat. E omul care a făcut totul, ferind ţara de pericol. Dumnezeu să-l odihnească”. Numai şi numai elogii, şi au fost multe, care veneau de la bărbaţi cu tâmplele albite, trecuţi prin viaţă, îndureraţi la ceasul despărţirii de cel pe care îl simţiseră, vreme îndelungată, că are probitate morală, mari disponibilităţi intelectuale, capacitate neobişnuită de sinteză şi era oltean. Adică patriot. Nu sună grozav, dar pentru ei era adevărat. Între trecutul lumii informaţiilor şi provocările prezentului nu există altceva decât o punte binevenită care îngăduie un produs al activităţii serviciilor de informaţii actuale, controlate democratic, cât mai eficient în evaluarea corectă a situaţiilor, în avertizările privind o schimbare economică majoră şi rapidă, anticiparea unor evenimente politice, viziunea corectă a lumii înconjurătoare. Fireşte, toate judecăţile se încurcă, undeva, şi o linie trainică de demarcaţie între cum ar vrea fiecare lumea şi cum este ea pare imposibilă. Fisuraţi de atâtea spaime şi de neîncredere deplină în propriile percepţii, rămânem doar martorii evenimentelor trăite, rememorând nişte versuri dintr-un rondel al lui Marin Sorescu, altminteri îndrăgit de general (r) Ştefan Alexie: Pe toţi ne are scrişi pe-o listă/ (Precis şi cu iniţială)/ Şi cu o gumă, pesimistă/ Pe rând ne şterge de pe coală (…)Întâi te-anunţă ca o boală/ Şi corpul când nu mai rezistă/ Soseşte personal, „insistă”,/ Te culcă şi nu te mai scoală/ Pe toţi ne are scrişi pe-o listă.
P.S. Cortegiul funerar a plecat din strada Romul, din faţa unui bloc, la parterul căruia generalul (r) Ştefan Alexie deţinea o garsonieră, la capătul unei vieţi în care a muncit pentru ţară.
ALINA DRĂGHICI şi MIRCEA CANŢĂR
Mare trebuie sa fie recunistinta si ajutorul de ti l-a dat tov Canter, ca sa scrii de doua ori.. Asteptam necrologul pentru Iulian Vlad… vedem ca ai mare recunostinta fata de securisti. De unde ii cunosti asa de bine ?
Se vede ca esti megaloman si impostor dupa chiar pseudonimul-paravan pe care ti l-ai luat: “dumnezeu”: bine, macar, ca l-ai scris cu litera mica, desi basfemia nu se micsoreaza prin asta. Oricum, tu nu ei avea nici un necrolog, fiindca vei ramine totdeauna o molusca anonima, care merita strivita cu piciorul. Sa vad ce vei mai debita si cind vei citi necrologul criminalului Pacepa.
Comments are closed.