Universitatea din Craiova îl duce pe „Constantin Brâncuşi” cât mai departe în Europa

0
846

universitate (1)Ieri, au început cursurile Şcolii de vară „Constantin Brâncuşi”, organizate de Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Universităţii din Craiova. Este cea de-a XVII-a ediţie a manifestării, una care duce mai departe spiritul românesc – tradiţional, îmbinat cu cel tradiţional.

Şcoala de vară „Constantin Brâncuşi” are , deja, o tradiţie, dar cel mai bine ştie conf.univ.dr.  Anca Păunescu, director al acestei Şcoli şi şef al Departamentului de Limbi Moderne Aplicate, care a precizat: „Este vorba, deja de o tradiţie, dar, din 2013, organizăm anual această manifestare. Am avut succes, până acum, şi sunt convinsă că va fi şi în continuare. Acum, între 11 – 31 iulie, 18 reprezentanţi ai mai multor ţări (Serbia – 4; Italia – 4; Turcia – 4 ; Croaţia – 2; Slovacia – 2; Grecia şi Belgia câte unul au ales să aleagă o parte din vacanţa estivală în România). De luni până sâmbătă, în primele două săptămâni, se vor desfăşura, zilnic, cursuri de Limba română, iar ultima perioadă va fi destinată unor Cursuri de Cultură şi Civilizaţie ale României. Toţi cei prezenţi vor lua contact cu valorile noastre şi vor merge în vizită la principalele obiective : Prefectură, Primărie, Casa de Cultură „Traian Demetrescu”, Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”, „Casa Băniei”, Centrul Vechi al Craiovei, etc. Pe 22 iulie va avea loc ce de-a doua ediţie a Conferinţei internaţionale cu tema „Perspective asupra interculturalităţii”. Cursanţii vor merge şi în două excursii – una la Tîrgu-Jiu – Tismana – Horezu, alta la Bucureşti. Sper ca, la finalizarea cursurilor, cât mai mulţi să vorbească în limba română, cu atât mai mult cu cât sunt două categorii de cursanţi – începător şi avansat”.

„Suntem una dintre cele mai reprezentative Universităţi din România …”

Manifestarea de ieri a fost deschisă de prof.univ.dr. Nicu Panea, prorector al Universităţii din Craiova, care a prezentat mesajul instituţiei de învăţământ superior: „Suntem una dintre cele mai reprezentative Universităţi din România şi putem asigura cel mai înalt profesionalism. În urma acestui dialog, dumneavoastră vă puteţi face o imagine clară asupra civilizaţiei româneşti. Din punct de vedere cultural, suntem la o răscruce de drumuri, unde se întâlnesc civilizaţiile orientală şi occidentală. Cred că cel mai mare câştig al nostru este această multiculturalitate de care dăm dovadă. Sunteţi în Capitala Olteniei, Craiova, iar aici avem forte multe reprezentări a ceea ce înseamnă şi tradiţie şi modernism. Am luat de la cei care trăuesc între noi – bulgari, turci, sârbi, polonezi, greci, evrei, etc. şi am dus mai departe cultura. Nu degeaba această şcoală poartă numele lui Constantin Brâncuşi. Este născut în Gorj, dar format profesional, prima dat, la Craiova. Este exponentul cel mai puternic al îngemânării, în artă, între tradiţionalism şi modernism. Vă doresc, celor care sunteţi aici, cât mai multe succese şi sper, la încheierea acestor cursuri, ca tăţi să ştiţi să vorbiţi, cât mai bine, româneşte, şi să înţelegeţii ceea ce înseamnă cultura noastră”.universitate

Încântaţi de România

Cursurile sunt urmate de 18 persoane din mai multe ţări ale Europei. Cu doi dintre ei am purtat un dialog şi amândoi s-au arătat încântaţi de ceea ce au găsit aici. Unul dintre ei,  Kurt Becue, vine din Belgia şi nu este la prima experienţă, iar discuţia cu el s-a purtat în română: „Îmi place foarte mult ţara dumneavoastră. Este cel de-al doilea meu an aici şi, în acest răstimp, mi-am pus la punct cunoştiinţele de română. Sunt îndrăgostit de Oltenia, iar sentimentele mele au pornit de la românii din Belgia, cu care am intrat în contact. Îmi plac foarte multe, de la mâncăruri, vinuri până la muzică”. Lângă el, o debutantă,  Valentina Olujic, din Croaţia: „Sinceră să fiu, nu ştiu ce m-a apropiat cel mai mult de România. Îmi plac filmele şi muzica de aici şi, învăţând , la studii, latină şi spaniolă, nu îmi este foarte greu să învăţ şi româna. Am găsit oameni prietenoşi, foarte deschişi. Ştiam de Ceauşescu, comunism, dar am vrut să vin să văd la faţa locului cum sunt românii. Este o impresie extraordinară şi sper să pot vorbi româneşte, la finalizarea cursurilor, cât mai bine”. Cei 18 oaspeţi vor avea îndrumători de la Universitatea din Craiova (lect.univ.dr.  Nicoleta Ştefan – avansaţi, lect.univ.dr.  Olivia Bălănescu – începători, conf.univ.dr.  Carmen Banţa, care va verifica, la finalul cursurilor, cunoştiinţele de cultură şi civilizaţie româneşti).