Şi CCR o întoarce ca… la Ploieşti!

1
45

Curtea Constituţională, ca autoritate publică politico-jurisdicţională, dă decizii obligatorii. Cu asta putem fi de acord. Tot Curtea Constituţională avea, până nu de mult, propria jurisprudenţă, asta însemnând că deciziile sale erau în general imuabile, perene, rolul său fiind acela de a fi garantul supremaţiei Constituţiei. Cum în 2007 s-a pronunţat cu privire la modul de desfăşurare a referendumului pentru demiterea preşedintelui, oferind o abordare, şi în 2012 nu putea, în această materie, abdica de la propriile teze. Şi iată decizia din 3 mai 2007: „Prin derogare de la art. 5, al.2, demiterea preşedintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate, la nivelul ţării, ale cetăţenilor care au participat la referendum”. Constituţionalistul Ştefan Deaconu, cadru universitar, fost, până recent, consilier prezidenţial, opina astfel în volumul „Constituţia României – comentariu pe articole” (Ed. C.H. Beck, 2008), coordonat de prof. univ. dr. Ioan Muraru şi prof. univ. dr. Elena Simina Tănăsescu: „În cazul demiterii preşedintelui, textul constituţional a adoptat principiul simetriei juridice. Astfel, cetăţenii fiind cei care aleg preşedintele României prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, tot ei sunt cei care au posibilitatea demiterii, în urma organizării unui referendum. Preşedintele suspendat poate fi demis cu majoritatea voturilor valabil exprimate, la nivelul ţării, ale cetăţenilor care au participat la referendum”. Comunicatul CCR de marţi, în această privinţă, sună aşa: „Legea pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului este constituţională în măsura în care asigură participarea la referendum a jumătate plus unu din numărul persoanelor înscrise pe listele electorale permanente”. USL zice invers. Dar, până la publicarea motivării deciziei CCR, fiecare parte poate specula. De reţinut: OUG nr.41/2012, adoptată de Guvernul Ponta, este în vigoare şi prevede că „demiterea preşedintelui este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate ale cetăţenilor care au participat la referendum”. În logica actuală a judecătorilor CCR înseamnă că la referendumul din 2007 s-a votat în temeiul unei legi… cu geometrie variabilă. Fiindcă faimosul articol 10 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului a fost „pârlit” cum a convenit. Asta mai înseamnă că tot ceea ce demonstra, profesionist, consilierul prezidenţial Ştefan Deaconu, pe marginea „procedurii de suspendare”, e… apă de ploaie. Mai intervine o altă contradicţie. Modificarea, „modificată” de USL, a fost făcută în scopul securizării referendumului, de fosta majoritate parlamentară, controlată de PDL, fără a respecta recomandările făcute de Comisia de la Veneţia, privind modul de organizare şi desfăşurare a referendumului, care prevăd că „în perioada premergătoare referendumului nu este recomandată modificarea legislaţiei electorale sau a regulilor privind desfăşurarea referendumului”. Fireşte, acum o să ne întrebăm ce se înţelege prin „perioadă premergătoare” şi pe ce spaţiu de timp se întinde aceasta. USL zice că e valabil proiectul de lege abia după ce se publică în Monitorul Oficial, după ce-l promulgă preşedintele. În opinia PDL, cele peste 9 milioane votanţi care ar trebui să fie prezenţi la referendum sunt o cerere imperativă a CCR, care nu se discută. Aşadar, ales cu 5 milioane de voturi, preşedintele poate fi demis doar dacă se prezintă la referendum 9 milioane de votanţi. În ultimele zile a mai apărut un mit, cel al CCR. Despre deciziile acestei instituţii, deasupra căreia nu se află decât cerul, nu trebuie discutat prea mult. Numai că ce aflăm: doamna Angela Merkel, cancelarul german, este extrem de furioasă pe Curtea Constituţională de la Karlsruhe, care ar putea bloca procesul de salvare a monedei euro. Scandalul este aprins, deşi cancelarul este o femeie care îşi controlează emoţiile. Fraza doamnei Merkel – dacă euro eşuează, Europa eşuează – trebuie luată în considerare ca un avertisment dat judecătorilor de la Karlsruhe. Fostul şef al grupului parlamentar al SPD, Herbert Wehner, a devenit legendar: „Nu vom lăsa nemernicii de la Karlsruhe să arunce politica noastră în aer”. Scandalul merită urmărit, mai ales că este sugestiv şi pentru puriştii de pe malurile Dâmboviţei, care, luaţi prizonieri de caniculă, aruncă tot felul de zvonuri pe la Bruxelles şi cancelariile europene. Până una, alta, CCR o întoarce ca la Ploieşti şi se pune singură într-o lumină neclară.

1 COMENTARIU

  1. VAI DE NOI LA MINTEA ȘI MÂNA “UNORA…..”
    NU ESTE CORECT TREBUIE SESIZATA COMISIA DE LA VENEȚIA IAR PARLAMENTUL SĂ AMÂNE( DECALEZE) REVERENDUL DE DEMITERE PÂNĂ LA PRIMIREA RĂSPUNSULUI COMISIA DE LA VENEȚIA.-

Comments are closed.