În Aula „Alexandru Buia” a Facultății de Agronomie din cadrul Universității din Craiova are loc astăzi, 12 iunie 2019, începând cu ora 11.00, Conferința anuală studențească. Ajunsă la ediția a IV-a, aceasta este organizată cu prilejul Zilei Mondiale pentru Combaterea Deșertificării și Secetei (17 iunie). De asemenea, va fi lansată cartea „Liviu Emil Pop – acad. prof. univ. dr. doc. Un om, o viață, un destin”, dedicată celui care a fost o personalitate marcantă a învățământului superior din Oltenia. Alături de fiica sa, Livia Avram, vor participa și profesori de la Facultatea de Agronomie care l-au cunoscut. Evenimentul este organizat de Facultatea de Agronomie din Craiova și Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA și este coordonat de conf. univ. dr. Mariana Niculescu, prodecan al amintitei instituții de învățământ.