Şcoală de vară ROSE la Facultatea de Ştiinţe Sociale

0
463
156 de elevi de la mai multe licee din Dolj, Mehedinţi, Gorj și Vâlcea vor participa la  Şcoala de vară ,,Alege să înveți pentru viitorul tău” la Facultatea de Ştiinţe Sociale, Universitatea din Craiova. Totul în cadrul programului ROSE–Proiectul privind Învățământul Secundar (Romania Secondary Education Project), finanţat deBanca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare.  Proiectul se va derula pe parcursul a trei ani, iar în prima etapă, care se va desfăşura în perioada 8-21 iulie vor participa 52 de elevi. Ei vor merge la cursurişi vor beneficia de consiliere în cariera. În plus, vor fi organizate ateliere de lucru în domenii specifice (comunicare, adaptabilitate, încredere şi stima de sine, time management, antreprenoriat)  cu scopul dezvoltării personale şi autocunoaşterii. Pe parcurul celor 14 zile, elevii vor participaşi la activităţi recreative şisportive. Astfel, liceenii vor fi mai motivaţi şi mai pregătiţi mental pentru etapa de acumulare şi studiu care va urma  cand vor deveni studenţi şi care constituie primul pas în construirea unei cariere sustenabile.Personalul implicat în implementarea proiectului va fi format din cadre didactice şi formatori ai Universităţii din Craiova, precum şi profesori de la liceele de unde a fost selectat grupul ţintă. ROSE este un proiect care îşi propune să contribuie la reducerea abandonului în învăţământul secundar şi terţiar  şi la  creşterea ratei de promovare a examenului de bacalaureat.