Papură: „Rezultatele vor schimba opinia fanilor despre mine”.

0
567
Ce obiective are antrenorul Craiovei, câţi jucători a urmărit în ultima perioadă şi ce presimţire are pentru tragerea la sorţi din Europa League
Deşi mulţi nu se aşteptau, Cornel Papură a rămas antrenorul Craiovei şi pentru sezonul următor, începând deja pregătirea acestuia. Papură a mai fost confirmat o dată în funcţie de patronul Mihai Rotaru, chiar dacă mulţi suporteri i-au solicitat acestuia să aducă un tehnician cu experienţă. Obişnuit cu firea oltenilor săi, „Papi” nu se arată deranjat de scepticismul acestora şi spune că rezultatele vor fi acelea care îi vor convinge. Antrenorul născut de ziua Universităţii Craiova, pe 5 septembrie, îşi propune un trofeu pentru sezonul următor, insistând chiar că oraşul merită mai mult decât i-a oferit echipa până acum.
Cornel, cu ce gânduri începeţi pregătirea, care ar fi obiectivele pentru următoarea perioadă?
– Ne-am reunit cu gândul la mai bine. Oricum, vrem mai mult decât anul trecut, asta cu siguranţă. Vom vedea ce vom reuşi. În primul rând trebuie să-i integrăm pe noii veniţi, apoi să facem o pregătire bună, să punem la punct jocul, disciplina tactică, să ne punem la punct şi din punct de vedee fizic, pentru că putem să urcăm acest ultim capitol, în raport cu ce am arătat la ultimele etape.
Ai foarte mulţi contestatari printre fani, care nu au încredere în tine, deoarece nu ai experienţă în Liga I. Chiar te-au ironizat spunând că vor titlul la fotbal, nu la snooker. Cum le răspunzi?
– Peste tot sunt oameni contestaţi sau oameni adulaţi. Sper din tot sufletul să le schimb opinia celor care nu au prea multă încredere, în cel mai scurt timp. Cu siguranţă lucrurile se vor schimba dacă voi avea rezultate. Ei se leagă de acea declaraţie a mea, fiindcă am fost sincer. Hai să vă spun cum a fost! Îmi aduc aminte că juca CFR Cluj cu Viitorul, eram după o zi de muncă, extenuantă, iar meciul acela aveam să-l văd nu o dată, ci de patru ori! A fost o declaraţie sinceră, atâta tot. Pe lângă faptul că sunt antrenorul Ştiinţei,  eu sunt suporterul acestei echipe şi îmi doresc titlul, la fel de mult ca şi fanii! Acest lucru nu-l putem face decât împreună. Dacă nu vom reuşi asta, atunci vor fi probleme pentru toţi cei angrenaţi în fotbalul craiovean şi se vor reflecta în rezultatele echipei. Poate că mulţi nu sunt încrezători în potenţialul nostru, dar jocul din ultimele cinci meciuri îmi dă speranţe că putem face lucruri bune.
Craiova îşi propune obiective îndrăzneţe, dar noutăţi sunt doar Qaka şi Andrei Marinescu, acesta fiind al treilea portar. Apropo, venirea lui Qaka înseamnă plecarea lui Mateiu?
– Kamer Qaka a terminat campionatul mai târziu şi mai are nevoie de pauză. Nu este adevărat că pleacă Mateiu dacă a venit Qaka. Cu cât este o concurenţă pe posturi cu atât este mai bine pentru echipă. Având în vedere că Stăncioiu a terminat contractul, aveam nevoie de un al treilea portar cu experienţă. Îl ştiu pe Marinescu de la Alro Slatina. Oricum, portarii au un statut aparte.
De câţi jucători mai e nevoie, pe ce posturi şi când vor veni aceştia?
– Pentru a crea o concurenţă reală mai avem nevoie neapărat de un fundaş central, un atacant de bandă dreaptă, poate un mijlocaş ofensiv, aşa la primele estimări. Deocamdată aşteptăm. Am făcut oferte pentru 4-5 jucători, acum sperăm că ele vor fi acceptate şi vom reuşi transferurile. Nu sunt achiziţii uşor de făcut. În această perioadă am curtat mulţi jucători, dar nu s-au materializat intenţiile noastre. Ce a depins de noi putem spune că am făcut. Orice antrenor îşi doreşte achiziţiile din prima zi, dar trebuie să înţelegem că nu este posibil întotdeauna. Sperăm ca ei să vină la echipă în cel mai scurt timp.
Spuneai, nu demult, că ai văzut peste 40 de jucători pasibili de transfer. În această pauză competiţională la câţi ai ajuns?
– Să nu exagerez, dar în ultimele trei săptămâni cred că am văzut 100 de jucători. Şi la fiecare în parte am vizionat minimum două-trei meciuri. Este o muncă pe care o fac cu multă pasiune, dar cel mai important lucru este să găsim jucătorii potriviţi pentru Universitatea Craiova şi să reuşim performanţe foarte bune. Primim propuneri de la  scouteri din fiecare zonă a Europei, aşa cum se întâmplă peste tot.
Ai completat lotul cu mulţi jucători tineri, ţinând cont şi de regula under 21, vor merge toţi în stagiul din Austria?
– În funcţie de jucătorii pe care îi vom transfera, vom ştii şi ce juniori vor face deplasarea cu noi în Austria. Avem jucători destul de talentaţi şi sperăm să-i integrăm cât mai repede, să devină o certitudine.
Lipsesc de la reunire cei doi internaţionali, Bancu şi Cicâldău, ce aştepţi de la ultimul la Euro 2019?
– Am vorbit cu Bancu şi Cicâldău înainte de a pleca şi sunt optimist. Sper ca Alex Cicâldău să facă un turneu final de excepţie, pentru că are calităţile necesare.
Patronul Mihai Rotaru a spus că echipa trebuie să se claseze în primele două locuri în campionatul următor. Ţi s-a impus deja acest obiectiv?
– Ce ştiu sigur: Craiova cere mai mult, merită mai mult. Un nou trofeu ar fi ideal. Trofeul suprem ar fi cel mai bun, evident.
În ultimii ani aţi întâlnit Milan şi Leipzig în cupele europene. Ce adversar îşi doreşti acum  în Europa League, unul cu nume sau unul la îndemână?
– Chiar nu am preferinţe, dar am presimţirea că o să jucăm în Scoţia (Glasgow Rangers, Aberdeen şi Kilmarnock sunt posibilii adversari din Scoţia ai Craiovei, n.r.)