Brazilia: Au conspirat magistraţii pentru a împiedica revenirea lui Lula!

0
484
Cel mai mare scandal de corupţie „Lava jato” (spălătorie rapidă) din istoria Braziliei, bine orchestrat, a fost manipulat cu premeditare, pentru a împiedica revenirea fostului preşedinte, Luiz Inacio Lula da Silva (72 ani), favorit în intenţiile de vot la momentul respectiv, în fruntea ţării. Aceasta este concluzia site-ului de investigaţii „The Intercept”, pe baza unor documente explozive la care a avut acces. Site-ul „The Intercept” este vârful de lance al jurnalismului de investigaţie, şi, de ce nu, media viitorului. Curtea Supremă a Braziliei a decis, luni, redeschiderea dezbaterilor pe cererea de eliberare a fostului preşedinte, condamnat la 8 ani şi 10 luni, respinsă iniţial de un tribunal, în urma dezvăluirilor privind ancheta anti-corupţie condusă de ex-judecătorul federal Sergio Moro, numit în luna ianuarie a.c. ministru al Justiţiei şi Securităţii Publice de actualul preşedinte al ţării, Jair Bolsonaro. „The Intercep”, cum spuneam, site de investigaţii, a lansat, duminică, acuzaţii grave de parţialitate politică, după ce a analizat un mare volum de mesaje private, schimbate pe aplicaţia „Telegram”, între procurorii de anchetă şi judecătorul federal Sergio Moro, graţie „unei surse anonime”. Icoana stângii latino-americane este considerat nevinovat şi victima unei maşinaţiuni politice destinate barării drumului spre realegerea sa. Un scenariu, ca atâtea altele, bine pus în practică. În fapt, Luiz Inacio Lula da Silva ar fi primit drept comision un apartament la malul mării din partea antreprizei BTP OAS, în schimbul unor contracte cu gigantul petrolier de stat PetroBras. Dezvăluirile celor de la „The Incercept”, care vor fi urmate – se anunţă – atestă că procurorul Republicii, Deltan Dallagnol, se îndoia de vinovăţia lui Lula, invoca „acuzaţii fragile” şi nu putea face nicio legătură între PetroBras şi eventuala sa îmbogăţire. Îndoielile lui Dallagnol ating şi puncte cheie: a permis Lula grupului BTP OAS în schimbul unei locuinţe obţinerea de contracte cu PetroBras? Fără legătură cu compania petrolieră, judecătorul federal Sergio Moro a cărui imparţialitate a fost pusă în discuţie de avocaţi, a avut propriile concluzii. „The Intercept” relevă schimburile de mesaje dintre Sergio Moro şi Deltan Dallagnol, magistratul sugerând pista corupţiei pentru a ajunge la liderul stângii. În Brazilia, judecătorul supervizezaă instrumentarea unui caz, dar Sergio Moro a făcut mai mult, probând o lipsă de etică totală, solicitând imperativ să-i fie respectate indicaţiile. Avocaţii lui Lula au avut, de acum, o confirmare a „complotului” vizând pe clientul lor, împiedicat să candideze şi să acceadă la putere. Cine este Sergio Moro? La 6 martie 2016, pe ecranele televizoarelor apărea fostul preşedinte Lula, arestat, adus la Palatul de Justiţie din Sao Paolo, pentru a fi interogat, ca un mafiot de duzină. Punerea în scenă îi aparţinea lui Sergio Moro, judecător de primă instanţă, la Curritiba (statul Parana), dornic de publicitate şi ascensiune. Cruciada anti-corupţie a judecătorului provincial suscita simpatie. Mai ales că ţinta sa era Partidul Muncitorilor. În cursul dezbaterilor parlamentare privind destituirea preşedintei Dilma Rousseff, succesoarea lui Luiz Inacio Lula da Silva, arestată pe vremea juntei militare, Sergio Moro făcea ascultări, fără nicio legătură cu „Lava jato”. Justificarea sa: dreptul de informare al publicului. „The Intercept” este un site, cu jurnalişti de investigaţie de mare reputaţie: Glenn Greenwald, care a publicat în „The Guardian” primele articole despre Edward Snowden privind spionajul mondial, condus de NSA, agenţia de informaţii a Departamentului Apărării din SUA; Laura Poitras, documentaristă, şi Jeremy Scahill, celebru pentru cartea sa de dezvăluiri referitoare la „Blackwater”, societatea de apărare privată americană. Dezvăluirile din „The Intercept” nu au surprins, fiindcă abuzurile procurorilor care au instrumentat „Lava jato” şi ale judecătorului federal Sergio Moro, contra lui Lula şi a altora, fuseseră denunţate. Ajuns ministru al Justiţiei, Sergio Moro a deplâns non-identificarea surselor responsabile de piratarea mesageriilor telefoanelor portabile ale procurorilor, considerând că revelaţiile, înainte de consultarea sa, sunt contra regulilor de bază ale… jurnalismului. La rândul său, Glenn Greenwald a declarat că documentele obţinute sunt cele mai importante din istoria jurnalismului. Ele conţin secrete explozive sub formă de chat, audio, video, fotografii şi alte documente privind procurorii „Lava jato”, Deltan Dallagnol, judecătorul Sergio Moro şi un mare număr de oficiali care continuă să exercite o imensă influenţă politică şi economică în Brazilia, dar şi în alte ţări. Presa din Brazilia este încinsă pe „dosarul Lula”, readus în actualitate.
Sérgio Moro
Deltan Dallagnol