Nu în diplomaţie a excelat… fostul preşedinte!

0
313

Pe Facebook, fostul preşedinte al ţării, Traian Băsescu, îşi critică succesorul pentru propunerea acestuia ca Dan Mihalache – şef al Cancelariei Prezidenţiale – să fie relocat şi trimis ca ambasador al României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. În opinia lui Traian Băsescu, relaţia complexă pe care România o are cu Londra poate fi menţinută la parametri optimi numai cu un diplomat de carieră, experimentat şi bun cunoscător al intereselor reciproce ale celor două ţări. „Numirea politrucului Dan Mihalache în funcţia de ambasador al României la Londra este o mare eroare diplomatică. Dacă tot trebuia să fie ambasador, poate încercam cu Mihalache undeva în Africa“, scrie Traian Băsescu, cu cinism, pe Facebook. Observaţiile sale nu au avut nici un fel de impact asupra comisiilor de externe, reunite, de la Senat şi Camera Deputaţilor, care, cu 22 de voturi “pentru” şi trei “abţineri”, l-au validat pe Dan Mihalache. Nu avem de unde să ştim cât de potrivit sau nepotrivit este Dan Mihalache, deţinătorul unui CV interesant – din care aflăm că, din 2008, are un doctorat în ştiinţe politice, specialitatea Relaţii Internaţionale, la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative –, pentru postul de ambasador al României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Nu excludem să probeze o vocaţie desăvârşită, să lase o bună impresie acolo unde reprezintă România şi chiar să reuşească mai mult decât predecesorii săi, în potenţarea schimburilor economice bilaterale, circumscriindu-şi astfel activitatea recomandării exprese a ministrului de Externe Lazăr Comănescu, “dimensiunea economică, performanţa în domeniul economic, va conta mai mult decât până acum“. Pe de altă parte, Traian Băsescu comite, probabil involuntar, o gafă de proporţii marginalizând… Africa, un continent cu ţările căruia România a avut, de-a lungul timpului, şi încă are fertile relaţii economice. Este posibil ca Traian Băsescu să nu uite faptul că Dan Mihalache a fost mereu într-un alt câmp politic şi, de asemenea, un sfătuitor de taină, luat în seamă fie de Adrian Năstase, fie de Crin Antonescu şi apoi de preşedintele actual, Klauss Iohannis. De aici, să derive idiosincrazia în inflaţie. La urma-urmei nu e obligatoriu ca lui Traian Băsescu să-i “placă” numirea lui Sorin Dan Mihalache la ambasada din Londra. Este însă de bon-ton, expresie a adâncimii de gândire, să nu-l persifleze, considerându-l potrivit doar pentru o ţară marginală, de pe un alt continent. Sigur că, ajungând aici, pot apărea destule reproşuri, la adresa unor demersuri, privind politica externă, iniţiate chiar de Traian Băsescu, care nu ne-au dus în… spaţiul Schengen. Deşi am îndeplinit toate condiţiile, am fost ascultători, în UE şi disciplinaţi – nota bene – fără asemănare în NATO. Apoi, unde este “axa”, marele proiect la Marea Neagră sau… relaţia cu Voronin.  A crede că cele trei capitale, Bucureşti, Londra, Washington, se aflau pe aceeaşi orbită geo-strategică ne-a creat mai degrabă probleme decât avantaje. Chirac şi Schroder, relatează fostul consilier prezidenţial, Adriana Săftoiu (“Cronică de Cotroceni” ed. Polirom, 2015) n-au fost deloc impresionaţi de Axă şi l-au taxat în timpul reuniunii NATO de la Bruxelles din 22 februarie 2005. Cu râsul lui dezinvolt, ce provoca stupoare în rândul audienţei, vorba aspră, directă, fără politeţuri, lipsa oricărei culturi a protocolului diplomatic, Traian Băsescu părea în primii ani de mandat un intrus în lumea cutumelor prezidenţiale. În fine, discuţia îl viza pe Sorin Dan Mihalache şi, neîndoielnic, aceasta e încredinţat, acum, că are o misiune de maximă responsabilitate, în a reprezenta România la Londra.