Leicester, anchetată de Football League pentru încălcarea regulilor fair-play-ului financiar

0
306

Football League, organizaţia care gestionează ligile inferioare din Anglia, a demarat o anchetă care vizează conturile financiare ale clubului Leicester City, liderul din Premier League, fiind monitorizat sezonul 2013-2014, atunci când a promovat în Premier League, anunţă cotidianul The Guardian.

Proprietarul lui Leicester, omul de afaceri thailandez Vichai Srivaddhanaprabha, un miliardar ce deţine în ţara sa compania duty-free King Power, este în spatele ascensiunii clubului, în care a investit peste 100 de milioane de lire sterline după ce l-a cumpărat în anul 2010.

Acesta ar fi pus la punct o inginerie financiară pentru a suprafactura veniturile legate de sponsorizări şi de vânzarea de tricouri. Dupa ce el a devenit proprietar, firma King Power a gestionat interesele comerciale ale clubului, însă în ianuarie 2014 respectivele drepturi au fost vândute firmei Trestellar Limited. Vichai Srivaddhanaprabha a vândut imediat aceleaşi drepturi companiei King Power pentru triplul sumei iniţiale. Clubul şi-ar fi redus astfel deficitul anual cu 11 milioane de lire sterline.