Pompierii voluntari, o soluție pentru fiecare comunitate

0
375

În anumite cazuri, în urma producerii unor situaţii de urgenţă, comunităţile locale sunt nevoite să aibă prima reacţie şi să intervină, cu forţele proprii, pentru limitarea şi înlăturarea efectelor acestor evenimente sau să sprijine serviciile profesioniste pentru situaţii de urgenţă. În aceste momente, în prima linie se situează Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU) constituite aproape în fiecare localitate din Dolj. Dar pentru a putea face faţă dificultăţilor cu care se confruntă, personalul încadrat în aceste servicii are nevoie de o pregătire corespunzătoare din punct de vedere profesional. La nivelul judeţului Dolj există furnizori autorizaţi potrivit legii, care organizează  programe de formare profesională pentru şef serviciu voluntar sau servant pompier precum Fundaţia pentru învăţământ ALDOL sau S.C. MISO SRL. Centrul Naţional de Perfecţionare a Pregătirii pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă Ciolpani, prin Centrul Zonal de Pregătire Craiova organizează şi desfăşoară cursuri de formare iniţială şi de perfecţionare pentru Şefii serviciilor voluntare. O altă modalitate de pregătire o reprezintă convocările, instructajele, antrenamentele de specialitate, exerciţiile practice şi concursurile profesionale organizate de comitetele pentru situaţii de urgenţă şi de ISU Dolj, iar echipajele doljene au participat cu succes la multe competiții desfășurate la nivel național.