China consideră că presiunile asupra Phenianului reprezintă o „misiune imposibilă”

0
337

Statele Unite au încredinţat Chinei o „misiune imposibilă” prin cererea privind presiuni asupra Coreei de Nord în vederea renunţării la armele nucleare, a declarat ambasadorul chinez la Washington. Departamentul de Stat a cerut Beijingului, în urmă cu zece zile, să-şi folosească influenţa asupra aliatului de la Phenian, în vederea abandonării programului militar nuclear. „Este un lucru care mă îngrijorează puţin şi chiar mai mult: de cele mai multe ori, ni se spune că avem o asemenea influenţă asupra Coreei de Nord încât ar trebui să-i determinăm să ia anumite decizii”, a declarat ambasadorul Cui Tiankai, într-o dezbatere organizată de un centru de reflecţie din Washington. „În caz contrar, Statele Unite ar urma să ia decizii care ar submina interesele de securitate ale Chinei. Misiunea încredinţată este imposibilă”, a asigurat reprezentantul Beijingului, în prezenţa diplomaţilor, experţilor şi jurnaliştilor prezenţi la dezbatere. Ambasadorul Cui Tiankai, aflat la post la Washington de un an, a criticat această „manieră nu foarte corectă şi nici constructivă de a coopera” între cele două puteri. China este unul dintre aliaţii Coreei de Nord, dar evită criticile la adresa controversatului program nuclear al Phenianului. Majoritatea experţilor americani consideră însă că Beijingul nu doreşte să-şi asume riscul unei destabilizări a regimului condus de Kim Jong-un.