CEZ Distribuţie a oferit aparatură medicală Spitalului Judeţean de Urgenţă

0
389

Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova beneficiază de cinci echipamente medicale noi pentru patru dintre secţiile sale. Investiţia aparţine CEZ Distribuţie şi face parte din portofoliul de proiecte al Grupului CEZ în România destinat susţinerii comunităţii locale – „Energie pentru Bine”.  Investiţia respectivă se ridică la peste 83.000 de lei şi include cinci injectomate, o reţea de distribuţie fluide medicale, o rampă cu două posturi de distribuţie fluide medicale şi curenţi electrice şi o rampă cu un post de distribuţie fluide medicale şi curenţi electrici. Această aparatură medicală a fost distribuită la ATI Pediatrie 1, ATI Pediatrie 2, Neonatologie şi Cardiologie.

Parteneriatul dintre Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova şi CEZ Distribuţie îşi propune să ofere pacienţilor din judeţul Dolj servicii medicale de calitate superioară, făcând parte din platforma de responsabilitate socială a Grupului. „Împreună cu conducerea CEZ ne-am întâlnit de mai multe ori  pentru a discuta problemele judeţului, probleme de investiţii, ne întâlnim chiar şi  cu primarii din judeţ pentru a depista toate problemele. Şi în toate aceste discuţii am atins şi sectoarele mai sensibile cum sunt acestea alea sănătăţii unde CJ Dolj este extrem de implicat. În acest moment, suntem în licitaţii cu secţia nouă de Cardiologie şi cu siguranţă o vom vedea-o împreună în anii viitori, dar şi cu cea de la UPU. Atunci am discutat cu doamna director că ar trebuit să facem unele investiţii în aparatură medicală, pentru că de ani de zile nu se mai primise nimic.  A fost un moment potrivit pentru că şi dumnealor au dorit să investească. Şi s-a ajuns la o concluzie şi ne-a facut mare plăcere să aflăm că CEZ face o mare donaţie pentru Spital.”, a precizat Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă.

„Este un spital care deserveşte cinci judeţe”

Spitalul Judeţean din Craiova deserveşte aproape 3,5 milioane de pacienţi din întreaga regiune Oltenia, trecând printr-o etapă de modernizare şi dezvoltare consistentă începând cu 2011. „Trebuie să mulţumim, noi ca şi spital, pentru această colaborare. Trebuie să ţinem cont că acest spital nu deserveşte numai judeţul Dolj, este un spital care deserveşte cinci judeţe, în total, aproximativ, 3,5 milioane de oameni, în acest spital tratându-se şi cazurile grave care vin din judeţele limitrofe. Pentru pacienţi, noile dotări înseamnă un tratamennt mai rapid, iar pentru medicii Spitalului Judeţean reprezintă un pas înainte pentru un act medical de calitate superioară. Sperăm ca din acest moment şi de la această masă să fie începutul investiţiilor grupurilor private în spitale, aşa cum se întâmplă şi în spitalele din Europa…”, a subliniat Bogdan Fănuţă, managerul Spitalului de Urgenţă Craiova.

„Vrem să fim parteneri pe termen lung cu autorităţile locale”

Directorul executiv al CEZ Distribuţie a precizat că există un program amplu derulat de Grupul CEZ în România, care constă în dezvoltarea comunităţilor locale. „ Investiţiile în sănătate sunt investiţiile în viitor, de aceea ne-am propus să sprijinim sănătatea în regiunea Olteniei. Sănătatea, cultura, învăţământul şi alte proiecte de infrastructură unde putem aduce un plus de valoare, un plus de confort, o cantitate mică de sprijin pentru comunitatea locală. Sănătatea este pentru compania noastră o prioritate. Vrem să fim parteneri pe termen lung cu autorităţile locale şi cu cei care au nevoie de aceste investiţii. Nu este primul proiect în care noi investim, mai avem şi alte proiecte. Sala Sporturilor de exemplu a fost un proiect bun în sport. Am fost impresionată de faptul că 3,5 milioane de clienţi ar putea să beneficieze de aceste condiţii, de faptul că 1200 de medici vor avea ocazia să utilizeze aparatură modernă şi noi cu cei 83.000 lei să fim doar un promotor şi să deschidem uşa către alte companii şi împreună să ajutăm comunitatea locală în această dezvoltare de care toată lumea are nevoie”, a afirmat Doina Vornicu, directorul executiv CEZ Distribuţie. La conferinţă a luat parte şi directorul de Investiţii a CEZ Distribuţie, Ion Dobrescu.

Invitaţie către alte firme

Cristinel Iovan, vicepreşedintele CJ Dolj invită pe această cale toate firmele mari din regiunea Olteniei să investească în Spitalul Judeţean pentru că până la urmă, aceste firme au angajaţi care trăiesc în Craiova şi poate, la un moment dat, vor avea nevoie de  serviciile acestui Spital. „Nu întâmplător ne aflăm astăzi (n.r. ieri) lângă CEZ Distribuţie. De fiecare dată când se face un top al firmelor care varsă cele mai multe venituri la bugetul de stat, CEZ Distribuţie se află pe primul loc, tocmai de aceea cred că acest parteneriat este unul benefic. Nu puteam să nu profităm şi noi de aceste programe pe care CEZ le derulează pentru comunităţile locale. Şi din toate domenile, fie că vorbim de educaţie, de cultură, de sport, noi am optat pentru sănătate pentru că ne-am gândit la copiii care sunt în suferinţă la Terapie Intensivă. A durat ceva, aproape un an de zile, dar astăzi putem constata că aceste aparate sunt funcţionale. Invităm pe această cale şi alte firme mari să vină şi să investească în spital”, a precizat vicepreşedintele CJ Dolj.