Hoţi prinşi în flagrant

1
378

Poliţiştii Secţiei 3 Craiova cercetează trei tineri pentru furt calificat, după ce, doi dintre ei au fost prinşi în flagrant demontând geamurile de la oglinzile laterale ale unui autoturism.

Un echipaj de siguranţă publică format din poliţişti ai Secţiei 3 Craiova şi jandarmi, aflat în serviciul de patrulare pe bulevardul “Decebal” din Craiova, în noaptea de duminică/luni, în jurul orei 01.00, a observat doi tineri care au coborât repede dintr-un autoturism Peugeot şi au demontat geamurile de la oglinzile laterale ale unui Volkswagen parcat în zonă. Oamenii legii i-au somat pe cei doi să se oprească, însă unul dintre ei a fugit, celălalt suspect fiind dus la unitatea de poliţie. Aici a fost identificat, stabilindu-se că este vorba despre Daniel Brînduşoiu, de 25 de ani, din Craiova, iar după audierea acestuia oamenii legii au aflat cine a fost cel care îl însoţea, astfel că au pus mâna şi pe Ionuţ Săndulescu, de 22 de ani, tot din Craiova. Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, în continuarea cercetărilor, poliţiştii au stabilit faptul că ceo doi, împreună cu Mădălin Niţu, de 22 de ani, din Craiova, au comis, în aceeaşi noapte, mai multe furturi de elemente de caroserie, capace ornament şi ştergătoare parbriz de la autoturisme parcate în cartierele craiovene “1 Mai” şi “Lăpuş”. Poliţiştii le-au întocmit celor trei tineri dosare penale, cercetările fiind continuate, cu autorii în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, oamenii legii încercând să stabilească întreaga activitate infracţională a acestora.

 

1 COMENTARIU

  1. Ce se naste din pisica tot sobolani maninca >brndusoiu daniel< fiul lui ,,LEO"marele patron de haine vechi haaaaa. Se stia mai de mult ca fura ,dar uite ca a venit si ziua socotelilor.Felicitari organelor de politie,brsvo lor.

Comments are closed.