La târgul de carte de la Brive-la-Gailarde (8-10 noiembrie a.c.), s-au reîntâlnit, după 10 ani de la despărţirea lor cinică, Valerie Trierweiler şi Francois Hollande despre care s-a scris mult. Fiecare avea de prezentat câte o carte: „Este pentru un prieten” respectiv „Provocarea guvernării – stânga şi puterea afacerii Dreyfus până în prezent”. „Da, a fost o îmbrăţişare şi ne-am schimbat cărţi”, a declarat Valerie. În 2014, aceasta a publicat o carte autobiografică „Mulţumesc pentru acest moment” în care evoca cei 10 ani petrecuţi alături de Francois Hollande, acum în parteneriat legitim cu actriţa Julie Gayet. Relaţia lor s-a încheiat într-un mod traumatizant. Şi despărţirea a făcut mult zgomot, la 2 săptămâni după ce revista Closer dezvăluia ceea ce s-a numit „Gayet Gate”. Invitat la o emisiune („Ce timp”) pe France 2, Francois Hollande, venit să vorbească despre cartea sa „Provocarea guvernării”, a făcut referiri la realegerea lui Donald Trump, influenţa lui Elon Musk şi între altele a spus că nu îi sunt indiferente alegerile din 2027 şi dacă nu există o altă personalitate care să reprezinte stânga se simte capabil să o reprezinte. Într-o înregistrare anterioară cu Valerie Trierweiler, aceasta spusese că o nouă încercare nu o poate face fără sprijinul ei. Numai că trebuie să îşi cumpere un nou… scuter.