Primarul Lia Olguţa Vasilescu a prezentat, ieri, într-o conferinţă de presă, cum vor arăta chioşcurile din Craiova până la sfârşitul verii următoare. Deţinătorii vor fi obligaţi, prin regulament local, să le amenajeze într-un timp de şase luni respectând unul din cele patru modele care le vor fi puse la dispoziţie. Celor care au deja chioşcurile în picioare şi au plătit la timp taxele aferente li se oferă o facilitate în plus: dacă îşi remodelează chioşcurile în termenul stabilit, li se prelungeşte autorizaţia cu încă 10 ani.
Cele patru modele de chioşcuri şi tonete au fost desenate de arhitectul Emilian Ştefârţă, care este şi consilier municipal din partea PNL, primarul Lia Olguţa Vasilescu precizând că acesta nu a solicitat bani pentru acest lucru. Ele vor fi puse la dispoziţia celor interesaţi odată cu caietul de sarcini pentru licitaţia la care vor participa în vederea obţinerii contractului de închiriere pentru amplasamente. Primarul a explicat că respectarea modelului este obligatorie fiind interzisă orice modificare, excepţie făcând totuşi chioşcurile din pieţele Craiovei, precum şi cele din Târgul de Săptămână de pe Caracal.
Dacă le refac în şase luni, primesc zece ani de graţie
Tot ieri, primarul Lia Olguţa Vasilescu a vorbit prima dată şi de facilitatea care li se oferă chioşcarilor de bunăcredinţă, care au toate actele în regulă şi au plătit taxele la bugetul local. Primarul a anunţat că aceştia au la dispoziţie două posibilităţi pentru a funcţiona. Ei pot să meargă în continuare cu chioşcurile neconforme, dar, la expirarea autorizaţiei, nu li se va mai prelungi perioada autorizată. Există şi a doua variantă, şi anume ca ei să îşi refacă actualele chioşcuri după unul dintre modelele Primăriei Craiova în termen de şase luni, caz în care vor primi o prelungire cu 10 ani a autorizaţiei de construire.
Chioşcurile din pieţe nu intră în regulament
„Cu excepţia Pieţei din Craioviţa, unde se va amenaja o parcare, toate celelalte chioşcuri care sunt încă în legalitate li se poate acorda prelungire de până la 10 ani. Cu alte cuvinte, dacă cei care sunt la ora actuală proprietari pe aceste chioşcuri sunt în legalitate, şi-au dovedit buna credinţă faţă de municipalitate în sensul că şi-au plătit la zi toate cheltuielile, atunci pentru ei se poate acorda o prelungire de până la 10 ani, dar în termen de şase luni acele chioşcuri trebuie să arate aşa”, a precizat Olguţa Vasilescu. Primăria Craiova propune patru modele de chioşcuri şi tonete, dintre care două modulare, adică cu posibilitatea de a fi cuplate cu altele astfel încât suprafaţa obţinută să fie mai mare.
Construite în şase luni
Arhitectul Emilian Ştefârţă crede că termenul de şase luni pe care îl au la dispoziţie chioşcarii pentru a-şi reconfigura construcţiile este unul rezonabil, dat fiind faptul că este vorba de nbişte construcţii provizorii, deci nişte construcţii uşoare. „Sunt sigur că, în câteva luni de zile, Craiova va arăta altfel. Executivul Primăriei Craiova a dat un răgaz, zic eu, destul de generos de şase luni. Cred că foarte multă lume va marşa pe această ofertă”, este de părere consilierul municipal, care a precizat ulterior că va insta oe lângă autoritatea locală să insereze facilitatea care li se oferă chioşcarilor şi în regulamentul privind construcţia chioşcurilor, regulament care va fi supus dezbaterii aleşilor locali în ultima şedinţă din acest an, care este programată pentru data de 19 decembrie.
Cât vor costa noile chioşcuri
Construcţia unui chioşc va pleca de la suma de 300 de euro pe metru pătrat, autorităţile locale neputând oferi, totuşi, un preţ oficial. Chioşcarii vor trebui să respecte cu stricteţe dimensiunile, autoritatea insistând mult pe uniformitate în această privinţă. Pentru a se evita monotonia, arhitectul Emilian Ştefârţă a explicat că fiecare proprietar va avea totuşi posibilitatea să aleagă între foarte multe detalii referitoare la designul exterior. „Fiecare beneficiar va avea posibilitatea să aleagă culoarea tocăriei, a învelitorii, respectând gama cromatică. Şi nu sunt puţine, îi lăsăm posibilitatea beneficiarului să aleagă dintr-un număr destul de mare de opţiuni”, a mai spus Emilian Ştefârţă. Pentru a avea un aspect mai puţin industrial, acoperişurile chioşcurilor vor fi decorate cu solzi, iar exteriorul faţadelor cu lambriuri din lemn sau care imită lemnul. Un elemen care decor care nu poate să lipsească sunt stâlpişorii ornamentali care pot fi din răşină, fontă sau lemn.