Localităţi fără apă şi gospodării inundate după spargerea conductei Izvarna – Craiova

0
373

Nu mai puţin de 15 localităţi din judeţele Dolj şi Gorj au rămas fără apă potabilă din cauza unei avarii majore produse luni seara la conducta de transport a apei potabile Izvarna – Craiova, apărută în zona localităţii Filiaşi. Din momentul spargerii conductei, până la oprirea alimentării cu apă, 25 de gospodării au fost inundate, apa intrând în beciurile, curţile şi chiar în casele oamenilor. Pompierii au intervenit cu motopompele, iar reprezentanţii Companiei de Apă Oltenia au demarat lucrările de reparaţii.

Mai multe echipaje de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Oltenia Dolj, în cooperare cu forţe de la Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Filiaşi au fost solicitate, luni seara, la Filiaşi, pentru a scoate apa din cele 25 de gospodării afectate de spargerea conductei de apă. Ieri dimineaţă pompierii încă lucrau la înlăturarea efectelor defecţiunii. „Intervenţiile vor continua în zonă, echipajele noastre urmând să acţioneze atât timp cât va fi nevoie”, a pecizat mr. Florin Cocoşilă, purtătorul de cuvânt al ISU Dolj. 

Şi echipe ale Companiei de Apă Oltenia au ajuns la Filiaşi, însă în cursul zilei de ieri nu reuşiseră remedierea defecţiunii. Reprezentanţii Companiei de Apă Oltenia au precizat că avaria s-a produs din cauza gradului avansat de uzură a conductei de transport a apei potabile Izvarna – Craiova care are o vechime de 47 ani, durată medie normată de funcţionare fiind de 25 ani. Conform comunicatului instituţiei, ca urmare a avriei, în judeţul Dolj a fost sistată furnizarea apei potabile în oraşul Filiaşi şi comunele Brădeşti, Coţofenii din Faţă, Almăj şi Işalniţa. Mai mult decât atât, restricţii au fost şi în Craiova. „Personalul specializat în acest tip de lucrări din cadrul Companiei va depune toate eforturile pentru finalizarea operativă a lucrărilor de remediere a avariei. S.C. Compania de Apă Oltenia S.A. atenţionează utilizatorii de apă potabilă din zonele menţionate că, datorită manevrelor de golire şi umplere a conductei de transport apă potabilă Izvarna – Craiova, ocazional, se pot produce modificări ale calităţii apei potabile din punct de vedere al turbidităţii şi culorii. La apariţia acestor fenomene se va evita consumul de apă potabilă, până la limpezirea apei”, după cum au comunicat reprezentanţii Companiei de Apă Oltenia.