3 ani şi 10 luni de puşcărie pentru cuţitarul din toaleta de la Electroputere Mall

0
1393

Craioveanul în vârstă de 21 de ani arestat la sfârşitul lui mai sub acuzaţia de tentativă de omor, după ce a bătut şi înjunghiat un alt tânăr, de 19 ani, tot din Craiova, într-o toaletă de la Electroputere Mall, a fost condamnat. Judecătorii Tribunalului Dolj l-au găsit vinovat şi i-au aplicat o pedeapsă de 3 ani şi 10 luni închisoare cu executare, menţinându-i arestarea preventivă. Scandalul s-a petrecut pe 29 mai, seara, iar medicii legişti au stabilit că viaţa victimei a fost pusă în primejdie, suferind mai multe plăgi tăiate la cap, torace, abdomen şi ambele mâini, conform raportului întocmit de medicii legişti.

Reamintim că scandalul care i-a îngrozit pe craiovenii aflaţi la Electroputere Mall din cartierul craiovean Lăpuş s-a petrecut pe 29 mai a.c., seara. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, care au coordonat cercetările în cauză,  au stabilit că, Florian Drăguşin, de 21 de ani, din Craiova, fiul lui Ion Drăguşin zis „Sile”, în prezent judecat şi el în stare de arest pentru trafic de influenţă, l-a lovit în mod repetat cu pumnul şi cu un cuţit pe Andrei Daniel Budică, de 19 ani, din Craiova, într-una din toaletele centrului comercial.

Se pare că totul a avut la bază neînţelegeri mai vechi dintre agresor şi victimă, mai exact un incident petrecut pe 2 iunie 2013, incident cu privire la care Florian Drăguşin a formulat şi o plângere la momentul respectiv în care susţinea că ar fi fost agresat de două persoane, între care şi Andrei Daniel Budică, de 19 ani, din Craiova. Pe acest fond, pe 29 mai a.c., seara, în jurul orei 19.30, Andrei Daniel Budică, însoţit de trei prieteni, s-a dus la Mall, unde a ajuns şi Florian Drăguşin, împreună cu tatăl său, Ion Drăguşin zis „Sile” şi alte câteva persoane. La un moment dat, Budică şi un prieten de-al său au mers la toaletă, unde s-au întâlnit cu Florian Drăguşin, scandalul izbucnind din nou. S-au strâns acolo însoţitorii ambilor „combatanţi”, în timpul încăierării Budică fiind bătut şi înjunghiat de mai multe ori cu cuţitul de Florian Drăguşin. Au fugit cu toţii după comiterea faptei, iar victima, care a ieşit din toaletă încercând să-şi oprească sângerarea cu propriul tricou, a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unde diagnosticul medicilor a fost „politraumatism prin agresiune, plăgi înjunghiate hemitorace drept posterior, plagă penetrantă toraco-abdominală, hemotorax drept, plagă hepatică, şoc hemoragic, traumatism cranio-facial, 4 plăgi tăiate în regiunea occipitală, hemosinus maxilar drept”, după cum au reţinut procurorii în rechizitoriul întocmit la finalizarea cercetărilor. Budică a primit îngrijiri medicale, medicii legişti stabilind ulterior că pentru leziunile suferite (în zona toraco-abdominală, dar şi la cap) are nevoie de 25 de zile de îngrijiri medicale. Însă pentru că una dintre loviturile de cuţit i-a atins ficatul, s-a stabilit că i-a fost pusă în primejdie viaţa, astfel că s-a deschis dosar penal în cauză sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă de omor.

Autorul, după gratii de pe 30 mai

Oamenii legii au reuşit, la o zi după incidentul violent din Mall, să pună mâna pe autor, l-au reţinut pe 24 de ore, apoi a fost arestat preventiv, măsura fiind prelungită ulterior de instanţă. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au finalizat cercetările şi au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Florian Drăguşin pentru tentativă la infracţiunea de omor, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi portul fără drept al cuţitului, dosarul fiind înregistrat la Tribunalul Dolj pe 25 iunie a.c. Procesul s-a judecat cu Drăguşin în stare de arest, iar săptămâna trecută, pe 6 noiembrie a.c., judecătorii au pronunţat sentinţa. Inculpatul a fost găsit vinovat de toate cele trei infracţiuni reţinute în sarcina sa, fiind condamnat la o pedeapsă totală de 3 ani şi 10 luni închisoare cu executare. Instanţa i-a menţinut arestarea preventivă şi l-a obligat la plata sumei de 3.109,65 lei, reprezentând cheltuielile de spitalizare ale victimei sale, la care se adaugă 538 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Sentinţa nu este definitivă, putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova.