Ministerul Sănătăţii: Remuneraţia medicilor pentru gărzi a crescut cu până la 90%

0
389

medici-Remuneraţia medicilor pentru gărzile efectuate a crescut cu până la 90% de la 1 octombrie, după ce Guvernul a adoptat Ordonanţa de Urgenţă 20/2016, plata gărzilor suplimentare făcându-se acum prin raportare la salariul de bază majorat de la 1 august 2016, anunţă Ministerul Sănătăţii.

Plata majorată pentru aceste gărzi va fi primită de medici începând cu 15 noiembrie, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX de Ministerul Sănătăţii. “Astfel, garda unui medic primar, gradaţia 5, va fi plătită în zilele lucrătoare cu 781 de lei brut (la un spor de 25%) şi cu 1.094 de lei brut (la sporul maxim de 75%). În zilele de sâmbătă, duminică şi sărbătorile legale, venitul din gardă va ajunge la 1.667 de lei brut. Un medic specialist, gradaţia 5, va primi pentru o gardă efectuată în cursul săptămânii 614 lei brut (la un spor de 25%) şi 860 de lei brut (la un spor de 75%). Pentru gărzile din weekend şi din zilele declarate sărbători legale, acelaşi medic va încasa 1.310 lei brut”, se precizează în comunicat.

În cazul medicilor rezidenţi plata gărzilor efectuate va fi cu sume cuprinse între 435 de lei brut şi 1.147 de lei brut, în funcţie de anul de rezidenţiat şi de sporul aplicat. Acesta din urmă este de 25% sau 75% pentru cele din cursul săptămânii şi 100% pentru zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale.

Ministerul Sănătăţii anunţă că gărzile suplimentare vor fi efectuate în baza unui contract individual de muncă cu timp parţial. fiind considerate atât vechime în muncă, cât şi vechime în specialitate. “De asemenea, contractul de muncă pentru gărzi va da dreptul la concediu de odihnă plătit proporţional cu timpul lucrat pentru medicii care efectuează numai gărzi sau pentru cei care fac gărzi în alt spital decât cel la care sunt angajaţi”, se mai arată în comunicat.

Ca şi element de noutate, pentru “garda obligatorie” se va acorda un spor de 25% pentru timpul de noapte lucrat. Medicii care au titlul de doctor în ştiinţe medicale, începând cu anul 2010, vor primi sporul legal de 15%, ce nu mai fusese acordat până la 1 august.

Fondurile pentru plata gărzilor vor fi puse la dispoziţia spitalelor în mod distinct de către Casele judeţene de asigurări de sănătate şi a Municipiului Bucureşti, conform Ordonanţei de Urgenţă 43/2016, mai precizează reprezentanţii MS.