Dolj: Șofer băut și fără permis reținut de polițiști după ce a fost urmărit și blocat în trafic

0
390

Potrivit IPJ Dolj, aseară, în jurul orei 17.30, polițiștii Posturilor de Poliţie Radovan şi Perişor, aflându-se în timpul serviciul de patrulare  în comuna Radovan, au efectuat semnal regulamentar de oprire unei autoutilitare, și întrucât conducătorul auto nu a oprit, polițiștii au trecut la urmărirea acestuia. Solicitând și sprijinul colegilor din cadrul Postului de Poliţie Întorsura, care au instituit un filtru la intrarea în comună, oamenii legii au reușit să oprească autoutilitara, moment în care, conducătorul auto, Adrian Ş., de 28 de ani, din comuna Radovan şi pasagerul din autoutilitară, Ilie C., de 28 de ani, din comuna Cerăt, au încercat să fugă, dar au fost imobilizaţi de către poliţiști. Din cercetări s-a stabilit faptul că Adrian Ş. nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule şi de asemenea, că înainte de a se urca la volan a consumat băuturi alcoolice, fapt pentru care i s-a solicitat să fie testat cu aparatul etilotest sau să fie condus la spital pentru recoltare de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, dar a refuzat acest lucru. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere fără permis și refuz de recoltate a probelor de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, autorul fiind reţinut pe bază de ordonanţă pe timp de 24 ore, urmând ca astăzi, 11.10.2015, să fie prezentat la magistraților Judecătoriei Băileşti, cu propunere de arestare preventivă, după cum au precizat reprezentanții IPJ Dolj.

Tânărul a fost introdus în arestul IPJ Dolj.