Firea versus Dragnea, un meci… fără învingător!

0
54

Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, membru în structurile de conducere ale PSD, este între altele, din câte ştim, şi membru al Uniunii Scriitorilor şi – absolventă a Facultăţii de Litere din Bucureşti – înscrisă la un moment dat la doctorat la Academia de Ştiinţe Economice, cu experienţă jurnalistică remarcabilă, şi pentru a nu ne lungi cu vorba, ceea ce numim un intelectual. Chiar dacă o bună parte a populaţiei autohtone „e mai curând plictisită de intelectuali”, cum o spune undeva însuşi Andrei Pleşu – Havel, de pildă, s-a banalizat în Cehia – termenul de „intelectual” are o accepţiune particulară, în discuţiile curente pe această temă, desemnând mai curând insul interesant, „ales”, plutind carismatic deasupra mulţimii. Până la urmă nu „studiile superioare”, nu preeminenţa mentalului asupra manualităţii, nu faptul că e inspirat şi eficient, definesc la ora actuală statutul intelectualului, ci o anume atitudine civică, sobră, decentă, molipsitoare, în urnirea tuturor blocajelor. Gabriela Firea este aşadar intelectual şi politician, tocmai pentru că înzestrarea sa – aşa s-a considerat – dacă nu excepţională, oricum notabilă, echivalează cu o calificare în arta de a conduce. Probabil, judecând după ultimile ieşiri, în rafale, în spaţiul public, primarul Capitalei, Gabriela Firea, s-a plictisit de viaţa politică, de ipocriziile şi ambiguităţile discursului cu iz electoral. Spunem… probabil. Povestea este realmente încâlcită şi prea puţin interesantă. La alegerile locale din 2016, Gabriela Firea a fost o investiţie de încredere a staff-ului PSD, deşi nu avea nicio experienţă în administraţia locală. Cu sprijinul susţinut al multora, dintre cei pe care nu îi mai suportă, în frunte cu Liviu Dragnea, nu îl omitem pe Victor Ponta, a ajuns primarul general al Capitalei. Şi o vreme, impresia generală, de la distanţă, era că se descurcă. Dacă admitem că Gabriela Firea are motive personale – întemeiate, mai mult sau mai puţin – de a duce un război personal cu Liviu Dragnea, deloc interesant, inclusiv pentru marea masă a militanţilor social-democraţi, mai greu de înţeles pare prelungirea discursului său nervos, care nu e parte a soluţiei, ci parte a problemei. În orice partid democratic există tenori „frondişti”, care se disociază de vocea liderului şi îşi expun punctele de vedere, cu persuasiune, în organismele politice din care fac parte. Chiar cu năduf, în spatele uşilor închise. Deloc neapărat, la TV. În Franţa, pentru cine interesează, Partidul Socialist, acum destul de vlăguit, aflat în opoziţie, a avut, la un moment dat, în Martine Aubry, primarul oraşului Lille, o piatră tare. Au mai fost şi altele, fiindcă inclusiv despre Francois Hollande – care şi-a anunţat revenirea în politică – s-a spus că a „lichidat” PS. Manuel Valls, fost premier, plecat din partid, pare tentat acum să candideze – catalan fiind –, la alegerile locale de anul viitor, la funcţia de primar al Barcelonei. Nu ştim, şi nici nu interesează, în mod deosebit, care sunt realizările, proiectele majore, cu care poate defila Gabriela Firea. S-ar putea ca ele să fie consistente. Dar evaluarea o fac bucureştenii. Ceea ce vedem, de vreo 10 zile, este o „sorcovire” excesivă a lui Liviu Dragnea, tot mai greu de înţeles. „Tacâmul politic” poate place multora. Greu de înţeles este de ce politicul exclude eticul cu desăvârşire. Se spune, că de regulă, după un episod intens de angajare politică, reflexele vieţii intelectuale sunt grav deteriorate. În graficul vinovăţiei intelectuale, Gabriela Firea ar putea zări o curbă deloc agreabilă. Asta dacă, bineînţeles, o mai interesează statutul de intelectual, pentru care a trudit la viaţa sa. Nu exclude o candidatură independentă la PMB. În cursul zilei de ieri, Liviu Dragnea i-a transmis un mesaj „Uşa mea este deschisă”, anunţând că pentru îngroparea „securii războiului”, vrea o discuţie cu Gabriela Firea, pentru a se împăca.