Dolj: Razie rutieră cu peste 220 de amenzi

0
475
razie-rutiera-300x210Potrivit IPJ Dolj, la acest sfârşit de săptămână, poliţiştii rutieri din Dolj au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii accidentelor de circulaţie produse pe fondul vitezei excesive. Poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Dolj – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene împreună cu agenţi rutieri din cadrul Biroului Rutier Craiova şi ai formaţiunilor rutiere din cadrul celorlalte subunităţi din Dolj, respectiv Calafat, Filiaşi, Segarcea, Bechet şi Băileşti, au acţionat pe principalele drumurile  naţionale şi europene din judeţ, dar şi pe principalele artere rutiere din Craiova. Totodată, s-a urmărit şi creşterea gradului de siguranţă rutieră şi conştientizarea participanţilor la trafic cu privire la pericolele la care se expun în situaţia în care nu respectă prevederile legale din domeniul circulaţiei pe drumurile publice. Ca urmare a abaterilor constatate au fost aplicate 227 sancţiuni contravenţionale de peste 97.000 lei, dintre acestea 140 sancţiuni au fost aplicate pentru viteză neregulamentară. Poliţiştii rutieri au reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice 11 permise de conducere.