Recidivist după gratii pentru conducere fără permis

0
270

Un doljean, din comuna Ciupercenii Noi, în vârstă de 28 de ani, a ajuns în arestul IPJ Dolj, în cursul zilei de luni, în baza mandatului emis pentru 20 de zile pe numele său de Judecătoria Calafat. Tânărul este acuzat de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, în formă continuată, fiind prins de două ori de poliţişti la volan fără permis. Mai mult decât atât, tânărul are la activ şi trei condamnări pentru aceeaşi infracţiune.

Poliţiştii doljeni l-au prins şi introdus în arestul IPJ Dolj, în cursul zilei de luni, pe Gheorghe Vană, de 28 de ani, din comuna Ciupercenii Noi, după ce, Judecătoria Calafat a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat şi a emis pe numele său mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 20 de zile. Tânărul avea două dosare penale pentru conducere fără permis, iar în urma analizării împreună cu procurorul de caz a probatoriului administrat de poliţişti, s-a luat decizia solicitării arestării preventive a doljeanului.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, în fapt Gheorghe Vană a fost depistat, în noaptea de 24 spre 25 mai a.c., la ora 01.00, de poliţiştii din Ciupercenii Noi, pe DJ 553 Calafat-Ciupercenii Noi, în timp ce conducea un autoturism Volkswagen fără să deţină permis de conducere pentru  nici o categorie de autovehicule.  De asemenea, pe 19 iunie a.c., Gheorghe Vană a fost prins în comuna Ciupercenii Noi, în timp ce conducea acelaşi autoturism fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.

Poliţiştii din Calafat au conexat cele două dosare şi, extinzând cercetările, au stabilit că tânărul este recidivist. Vană are la activ două condamnări la închisoare cu suspendare pentru conducere fără permis şi o condamnare la 2 ani de închisoare cu executare pentru conducere fără permis şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor judiciare, după ce a provocat un accident în judeţul Vâlcea.

„Doljeanul a fost arestat preventiv pe o perioadă de 20 de zile, pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere, în formă continuată, fiind introdus luni seara în arestul IPJ Dolj”, ne-a declarat inspector principal Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.