„Grădiniţe estivale” pentru copiii din familii vulnerabile social

0
489
Şi în acest an, Organizaţia „Salvaţi copiii!” România deschide uşa „Grădiniţei estivale” pentru 600 de copii din toată ţara, care provin din medii sociale vulnerabile. În Craiova, sunt două unităţi şcolare cuprinse în program, fiind vorba de 60 de copii care vor urma aceste cursuri.
Datele furnizate de Ministerul Muncii arată că procentul copiilor cu vârsta între 3 – 5 ani, înscrişi în învăţământul preşcolar, a fost de 81,9%, pentru anul şcolar 2017 – 2018, cu o diferenţă de peste zece puncte procentuale între mediile urban şi rural, dar îngrijorătoare este discrepanţa dintre rata oficială de înscriere şi procentul copiilor care participă efectiv la acest nivel esenţial al educaţiei – doar 59,8% pentru 2017. Pornind de la aceste date „Salvaţi copiii!” a intensificat acţiunile de sprijinire a copiilor proveniţi din familii vulnerabile social. Anul trecut, au fost înscrişi, la nivel naţional, peste 1.000 de copii au frecventat „Grădiniţele estivale”, 90% dintre aceştia având rezultate bune şi foarte bune în anul şcolar care tocmai s-a încheiat. În cei 19 ani de tradiţie a acţiunii, peste 8.000 de copii au fost incluşi în program. 
La Craiova, 60 de copii incluşi în proiect
Filiala Dolj a „Salvaţi copiii!” s-a implicat, şi în această vară, în programul derulat la nivel naţional. „În Craiova, proiectul se desfăşoară la Şcoala Gimnazială „Alexandru Macedonski”, cu o grupă de 20 de copii, cu vârste între 3 – 7 ani, care nu au fost cuprinşi, până acum, în sistemul educaţional, fiind vorba de cea de-a VII-a ediţie. De asemenea, pe durata vacanţei de vară, activităţile recreative, de timp liber şi educative, se desfăşoară la Centrul de zi de la Şcoala Gimnazială „Decebal” din Craiova, pentru 40 de copii afectaţi de migraţia în străinătate a părinţilor. Beneficiarii de aici au avut parte, deja, de evenimente frumoase, cum ar fi vizite la Fabrica de îngheţată „TOP GEL”, Muzeul Olteniei – Secţia de Istorie – Arheologie , Grădina Botanică. Este foarte importantă înscrierea unui copil la grădiniţă, pentru ca integrarea lui şcolară să nu întâmpine dificultăţi ”, a precizat  Mihaela Stăncele, reprezentant al Filialei Dolj a „Salvaţi copiii!”.