Din nou despre SIIJ!

0
485

Klaus Iohannis a deschis un nou front de luptă cu guvernul, în urma rapoartelor GRECO, care în opinia sa constituie „un nou cartonaş roşu” pentru alianţa PSD-ALDE. Într-o declaraţie, urmată de o conferinţă de presă, la Palatul Cotroceni, Klaus Iohannis a menţionat că rapoartele GRECO se circumscriu rapoarului MCV şi recomandărilor Comisiei de la Veneţia, iar PSD-ALDE ignoră avertismentele. Surmontând cu bună ştiinţă faptul că rapoartele nu conţin decât recomandări, nu directive, Klaus Iohannis a somat premierul Viorica Dăncilă să pună legislaţia în acord cu… referendumul şi cu rapoartele GRECO. Adică, desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie, legitim înfiinţată, care a trecut prin filtrul de constituţionalitate, trebuie făcută cât mai grabnic, fiind etichetată „drept o anomalie”. Ministerul Justiţiei a publicat marţi, 9 iulie a.c. rapoartele GRECO, atât de aşteptate, care dezvăluie o imixtiune impardonabilă a experţilor acestei entităţi în politica penală a României. Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie are după cum se ştie autonomie deplină. Nu se află sub tutela Parchetului General, şi tocmai acest lucru s-a dorit, după ce anterior funcţionase în cadrul DNA. Numirea Adinei Florea, în funcţia de procuror-şef al SIIJ, în urma unui concurs câştigat, a fost boicotată la CSM în mai multe rânduri, pentru că multora „le stă în gât”. Susţinută de UNJR (Uniunea Naţională a Judecătorilor din România) şi AMR (Asociaţia Magistraţilor din România), dar şi de o bună parte din media, SIIJ nu poate fi contestată, cu argumente infailibile. Rapoartele GRECO au fost publicate pe site-ul Ministerului Justiţiei: unul despre ce a îndeplinit statul român din raoprtul din 2015 –adică 3 puncte din 13 şi 4 parţial- şi altul, pe placul celor care vor să ţină justiţia, în corzile sistemului, în care se fac referiri la SIIJ. GRECO e un organism –structură de combatere a corupţiei din cadrul Consiliului Europei- fără legătură cu Uniunea Europeană, adresându-se tuturor statelor din lume care doresc o monitorizare a standardelor privind aplicarea legilor anti-corupţie. În prezent sunt 49 de state membre, inclusiv SUA. Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a decriptat bine, că nu a văzut nicio aluzie legată de protocoalele secrete sau de abuzurile contra magistraţilor. Oricum experţii GRECO nu au abilitarea să infirme o lege trecută prin filtrul Curţii Constituţionale, şi nici să facă referiri la politica penală. Interesant este şi un alt aspect: nu se cunoaşte componenţa echipei care a lucrat la redactarea rapoartelor. Judecătoarea Dana Gârbovan, de la Curtea de Apel Cluj, preşedinta UNJR, a considerat evaluările GRECO vădit subiective şi cu erori grosiere. A solicitat ministrului Justiţiei să prezinte o poziţie publică privind erorile flagrante, analiza părtinitoare, superficială ori eronată, din aceste rapoarte, care sfideză logica juridică elementară. Dezbaterile s-au încins, deşi erau destul de aprinse. Ordonând CSM să se ralieze –obligatoriu- acţiunilor pentru desfiinţare SIIJ, preşedintele Klaus Iohannis a primit o replică devastatoare, de la judecătoarea Gabriela Baltag, membru CSM: „Jos mâinile de pe justiţie, domnule preşedinte!”. Cu siguranţă, confruntarea pe această temă, de mare importanţă, va continua.