Maria Grapini, vicepreşedinte al Comisiei pentru Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorilor

0
413

Europarlamentarul PSD Maria Grapini a fost aleasă, ieri, vicepreşedinte al Comisiei pentru Piaţă Internă şi Protecţia Consumatorilor, comisia IMCO, potrivit unui anunţ de presă al eurodeputatului. “Sunt onorată de această alegere, le mulţumesc europarlamentarilor, colegi de Comisie, care m-au votat! Mă bucur că voi putea reprezenta, şi în acest nou mandat, interesele IMM-urilor, ale producătorilor, ale economiilor statelor membre, dar mai ales ale consumatorilor! M-am luptat pentru tratament corect, pentru renunţarea la diferenţe de abordare politică şi economică Est-Vest, pentru eliminarea calităţii duble a produselor, asta voi face şi pe viitor…”, a transmis, de la Bruxelles, Maria Grapini.