A început Bacalaureatul 2020

0
513
Bacalaureatul a început, azi, cu etapa echivalării și recunoașterii competențelor lingvistice și digitale pentru absolvenții de clasa a XII-a. Etapa va dura până pe 17 iunie, conform calendarului oficial. Procedurile de echivalare înlocuiesc probele orale de competențe. Singurii pentru care este așteptată prezența fizică sunt cei care dau proba de competențe digitale, acolo unde elevii nu au făcut TIC în liceu.

La această probă, candidații sunt notați cu “Admis/Respins”. Notarea se realizează pe baza unei proceduri realizate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație. Pentru cei care au făcut TIC, competențele digitale sunt echivalate cu media aritmetică a mediilor anuale la această materie din clasele a IX-a și a X-a.

Media aritmetică a celor patru ani de liceu a mediilor de la Limba și literatura română devine calificativ la proba orală de la Bacalaureat 2020, astfel:cei cu media între 5 și 6,99 sunt ”utilizatori medii”; mediile între 7 și 8,49 primesc calificativ ”utilizator avansat”; mediile între 8.50 și 10 primesc calificativul ”utilizator experimentat”. Media aritmetică este suma tuturor mediilor anuale împărțită la numărul anilor de liceu.

Calificativele pentru competențele în limbă străină sunt calculate astfel: nivel A1- pentru media cuprinsă între 5 și 5.99; nivel A2 -pentru media cuprinsă între 6 și 6.99; nivel B1- pentru media cuprinsă între 7 -8.49; nivel B2 – pentru media cuprinsă între 8.50 și 10.