Sabin Pautza revine pe scena craioveană în dublă ipostază, de dirijor și compozitor

0
490
Cunoscut compozitor, doctor în muzică şi profesor universitar, cu o carieră în România, dar şi în străinătate, Sabin Pautza (76 de ani) revine pe scena Filarmonicii „Oltenia” din Craiova. De această dată, în dublă ipostază – de dirijor și de compozitor, prezentând, în primă audiție, „Te Deum” pentru cor și orchestră (intervenții solistice: soprana Andreea Bălan și baritonul Nicolae Cucu).
Concertul va avea loc vineri, 14 iunie, ora 19.00, de la ora 19.00, cu concursul Orchestrei Simfonice și Coralei Academice ale instituției (maestru de cor: Manuela Enache-Pîrvu) Programul serii include și Simfonia nr. 4 în Do minor, D. 417, „Tragica” de Franz Schubert și Fantezia în Do minor pentru pian, cor și orchestră, op. 80 de Ludwig van Beethoven, invitat fiind pianistul Mihai Ungureanu.
Sabin Pautza (n. 8 februarie 1943, în localitatea Cîlnic, lângă Reșița) s-a stabilit în SUA în anul 1984, fiind numit prin concurs director artistic şi prim-dirijor al celei mai vechi Filarmonici din New Jersey, Plainfield Symphony. A concertat în cele mai mari săli din SUA, Europa şi Australia, precum Carnegie Hall din New York, Santa Cecilia din Roma, Richard Wagner Jugendfestspieltreffen din Bayreuth, Sala Chopin din Varşovia, Philharmonic Hall din Sydney, Ateneul Român din Bucureşti. Prestigioasa sa activitate internaţională de dirijor şi compozitor i-a adus titlul onorific de Doctor in Music decernat de London Institute for Applied Research şi titlul de Doctor în compoziţie al Academiei „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. Numele său figurează în volumele „Who’s Who in Music” (publicat la Cambridge/Anglia, ediţiile 1980, 1984, 1992, 2000) şi „10.000 de americani notabili” (editat de American Biographical Institute o dată la cinci ani).
Este membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, al Uniunii Compozitorilor Americani (ASCAP) şi al Biroului de Consilieri al American Biographical Institute. Compoziţiile sale sunt publicate în totalitate de San Nicobian Edition din New York, iar Casa de discuri „Swift Music Group” din New Jersey editează seria „Opera Omnia” a compozitorului, din care au apărut deja primele zece CD-uri.