Curtea Supremă a Braziliei a decis, luni, deschiderea dezbaterii privind cererea de eliberare a ex-preşedintelui Luiz Inacio Lula da Silva, în urma dezvăluirilor devastatoare, care au apărut privind desfăşurarea anchetei anti-corupţie „Lava jato”. A cărei menire nu a fost alta decât împiedicarea revenirii ex-preşedintelui de stânga la putere, în 2018. Un site de investigaţie „The Intercept” a lansat acuzaţii grave în urma accesului la un mare volum de mesaje private, pe aplicaţia „Telegram” între procurorii anti-corupţie brazilieni şi ex-judecătorul Sergio Moro, care a renunţat la magistratură pentru a deveni ministru de justiţie, numit de preşedintele de extremă-dreaptă, Jair Bolsonaro. Multe dintre mesaje relevă că procurorii au avut serioase dubii privind existenţa de probe suficiente învinuirii lui Lula, în afacerea obţinerii unui triplex drept comision, care a contat în sentinţa de 8 ani şi 10 luni. Condamnarea l-a împiedicat pe Lula, favorit în sondaje, de a se prezenta la alegerile prezidenţiale din octombrie anul trecut. El nu a încetat să-şi clameze nevinovăţia şi a se considera victima unei maşinaţiuni politice destinate împiedicării a se prezenta pentru un al treilea mandat, după cele din 2003 şi 2010. Fernando Hadad, candidatul Partidului Muncitorilor, la alegerile prezidenţiale, consideră ancheta drept cel mai mare scandal instituţional din istoria Republicii, şi dacă informaţiile publicate de „The Intercept” se verifică, procesul trebuie anulat. Ex-judecătorul Sergio Moro, acum ministru de Justiţie a deplâns „non-identificarea sursei responsabilă de piratarea criminală a telefoanelor procurorilor”. Potrivit lui, mesajele ilegal obţinute au fost scoase din context. „Arhiva obţinută de site-ul nostru este cea mai importantă din istoria jurnalismului”, a scris pe Twitter co-fondatorul „The Intercept”. Ea conţine secrete explozive sub formă de chats, audio, video, fotografii şi alte documente, între Sergio Moro şi un mare număr de responsabili care continuă să exercite o importantă influenţă politică şi economică în Brazlia şi în alte ţări.
Acest site utilizează cookie-uri | Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.Sunt de acord