Amenzi de peste 90.000 lei pentru nereguli la unităţi de panificaţie din Craiova

0
503

politia painePoliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au organizat, în cursul zilei de joi, o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii faptelor de evaziune fiscală şi activităţilor ilicite de comerţ din domeniul „morărit – panificaţie”. Poliţiştii au acţionat în municipiul Craiova, fiind verificate 8 societăţi comerciale, 5 persoane fizice, dar şi 7 mijloace de transport. Ca urmare a abaterilor constatate s-au aplicat 7 sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor fiind de peste 90.000 lei. În plus, a fost dispusă ridicarea, în vederea confiscării, a 1510 pâini şi 1920 kg făină pentru care nu existau documentele legale.

Astfel, cu ocazia controlului efectuat la un agent economic din Craiova, s-a constatat că reprezentanţii unităţii deţineau 840 kg făină, ce urma a fi introdusă în procesul de producţie, pentru care nu s-au putut prezenta documente de provenienţă. Agentul economic a fost sancţionat contravenţional cu suma de 20.000 lei conform Legii 12/1990 rep., dispunându-se totodată confiscarea cantităţii de 840 kg făină, pentru care nu s-au prezentat documente de provenienţă.