EURO 2016: MAI a elaborat un ghid pentru cei care merg la meciurile din Campionatul European

0
375

Cei care merg pe stadioane la meciurile Campionatului European de Fotbal trebuie să prezinte obligatoriu un act de identitate cu fotografie şi vor trece prin trei filtre succesive, anunţă MAI care, miercuri, a publicat ghidul pentru participanţii la competiţie.

ghidPrintr-un comunicat de presă, Ministerul Afacerilor Interne(MAI) anunţă că împreună cu Ministerul Afacerilor Externe(MAE) şi Federaţia Română de Fotbal(FRF) a elaborate Ghidul pentru Campionatul European de Fotbal 2016, ce conţine reguli pentru suporterii români care vor merge la meciurile din Franţa. Ghidul, ce poate fi consultat pe site-ul MAI, arată că suporterii care vor dori să intre pe stadioane trebuie să aibă obligatoriu la ei, printre altele, un document de identitate cu fotografie ( paşaport, carte de identitate, permis de conducere).

„Accesul în stadion se va face individual, inclusive pentru copii de orice vârstă, pe baza unui tichet valid sau pe baza unei acreditări emise de organizator. Refuzul posesorului biletului/acreditării de a se verifica documentul de acces de către personalul de ordine poate duce la interzicerea accesului în stadion al persoanei în cauză. Posesorul de bilet care are vârstă mai mică de 16 ani va putea intra în stadion doar însoţit de un adult, acesta din urmă fiind responsabil de comportamentul în stadion al tânărului”, se notează în ghid.

Suporterii vor trece prin trei filtre succesive înainte de a intra în tribune. Potrivit ghidului, la primul se va verifica autenticitatea biletelor cu un marker chimic, pe cel de-al doilea se va realiza controlul corporal sumar şi la ultimul se va realiza accesul şi controlul biletelor prin turnichete. Accesul pe stadioane se va putea face cu trei ore înainte de începerea partidei, porţile urmând să fie închise la o oră şi jumătate după terminarea partidei. „Pentru prima oară, biletele sunt securizate cu hologramă color, cod de bare şi perforaţii microscopice executate cu laser, ce sunt detectabile doar cu dispozitive speciale din dotarea personalului de securitate ceea ce face practic imposibilă contrafacerea acestora”, se mai arată în ghid. MAI anunţă că printre obiectele interzise pe stadion se numără umbrelele, casca moto, scaune pliante sau orice fel de bagaj care depăşeşte dimensiunile 25 cm X 25 cm X 25 cm. De asemenea, este interzis orice recipient (sticlă, cană, bidon, doză, PET etc.) confecţionat din plastic, sticlă sau alte materiale fragile sau casante.

Totodată, în ghid se subliniază că pe teritoriul Franţei este menţinută starea de urgenţă, după atacurile din noiembrie 2015, din Paris, fiind menţinute controalele la frontieră. „Starea de urgenţă permite autorităţilor franceze să interzică circulaţia persoanelor şi să stabilească zone de protecţie şi securitate. De asemnea, sunt aplicate măsuri consolidate de securitate în toate oraşele din regiunea Ile-de-France. Aceste dispoziţii permit, printre altele: arestul la domiciliu al oricărei persoane a cărei activitate este considerată periculoasă pentru ordinea publică, închiderea temporală a sălilor de spectacol şi a locurilor de reuniuni publice, confiscare armelor şi posibilitatea de a efectua percheziţii administrative”, se notează în ghid.

Cei de la Interne menţionează că în Franţa vor fi detaşaţi jandarmi şi poliţişti români pentru a oferi asistenţă suporterilor români. Aceştia vor fi prezenţi, în uniformă de serviciu sau însemne distinctive, în zonele publice şi în Funzone. Euro 2016 a început pe 10 iunie, meciul de deschidere fiind între reprezentativa României şi echipa naţională a Franţei. (Mediafax)