Un scandal, dar mai mic, şi la Paris

0
363

Premierul francez, Manuel Valls, s-a deplasat sâmbătă seara, la Berlin, pentru a asista la finala Ligii Campionilor dintre FC Barcelona şi Juventus Torino. Catalan la origine, suporter declarat al Barcelonei, Manuel Valls a utilizat pentru deplasarea sa, însoţit de cei doi fii, o aeronavă Falcon, la dispoziţia Guvernului. Costul s-a cifrat la circa 20 de mii de euro. În aceeaşi zi, Manuel Valls participase la Congresul PS de la Poitiers, unde, se spune, rămăsese surd la ceea ce afirmaseră alţi responsabili socialişti. Deplasarea la Berlin a fost justificată de Manuel Valls prin programarea anterioară a unei întâlniri de lucru cu preşedintele UEFA, Michel Platini, Franţa găzduind anul viitor Euro’ 2016. Explicaţiile la excapada berlineză au fost considerate ca hazardate, readucându-se aminte de promisiunea prezidenţială din 2012 a unei „republici exemplare” dar şi o declaraţie solemnă din iulie 2014 al lui Manuel Valls: „Guvernul trebuie să fie un exemplu, fiindcă numai exemplul crează încrederea între cetăţeni şi cei pe care îi reprezintă”. Se spune că premierul ar fi fost inspirat dacă-şi aplica sieşi această elementară normă etică. Opoziţia a reacţionat şi la somat pe Manuel Valls să plătească de îndată costul deplasării la Berlin. Povestea nu se termină aşa, cu una cu două. Preşedinteşle UEFA, Michel Platini, a confirmat versiunea lui Manuel Valls, fără a dori să agite o polemică „franco-franceză”. Răspunzând ziariştilor, ieri, într-o conferinţă de presă legată de Euro’ 2016, Michel Platini a spus că Manuel Valls a fost invitatul său şi a participat, inclusiv,  la o reuniune legată de organizarea Euro’ 2016. Cu alte cuvinte a confirmat versiunea livrată de Manuiel Valls. Mai mult, Michel Platini a spus că încă din octombrie anul trecut îi promisese premierul francez că îl va invitat la finala C1 dacă „Barca” se califică în finală. Potrivit palatului Matignon (omologul palatului Victoria), voiajul premierului a fost „insituţional şi oficial”, deşi n-a figurat pe agenda oficială a zilei. La rândul său, preşedintele Francois Hollande a confirmat această versiune. Scadalul dădera să se încheie, dar aşa cum se întâmplă, o publicaţie satirică, „Canard enchaine”, susţine că a intrat în poseseai unui e-mail din partea unui „oficial UEFA”, care menţionează că nu a avut loc nici o reuniune, pomenită atât de Manuel Valls, cât şi de Michel Platini. Opoziţia franceză se gudură de mingea ridicată la fileu, inclusiv de premierul francez. Mai departe nu mai relatăm fiindcă este ceva care se întâmplă şi pe la noi.