Stâlpii de noctună au fost doborâţi şi doar tabela, tunelul spre vestiare şi tribuna oficială mai rezistă din legendara arenă
Stâlpii de nocturnă erau cel mai bun GPS către arena „Ion Oblemenco” dacă mai era cineva din ţară care nu cunoştea drumul cărte legendarul edificiu. Ridicaţi imediat după Revoluţie, în speranţa că Bănia va fi printre primele stadioane pe care să se joace fotbal şi seara, pilonii alb-albaştri au fost mai mult de un deceniu doar elemente de decor sau locuri de refugiu pentru fanii care nu mai prindeau locuri la derby-uri. De la ridicarea lor şi până să provină lumină de la înălţime, „Centralul” şi-a schimbat şi numele, după regretatul Ion Oblemenco, Sala Polivalentă din preajmă a fost mistuită de flăcări, iar mandatele de primari s-au succedat fără efect pentru sportul din Bănie. Deceniul negru pentru sportul craiovean a fost cauzat şi de lipsa infrastructurii, dar asta e altă poveste. Noua arenă a Craiovei nu va mai avea nevoie de stâlpi, fiindcă va fi dotată cu sistem de nocturnă perimetral, fiind acoperită.
Cârţu, pe bancă la primul şi la ultimul meci în nocturnă
În 2003, „Ion Oblemenco” a fost luminat în premieră la un meci. Fanii au umplut stadionul şi au onorat momentul cu o coregrafie specială, cu artificii, însoţită de mesajul „Visul unei nopţi cu fotbal”. A fost o noapte cu puţin fotbal, frumoasă, dar nu perfectă, fiindcă Universitatea – Ceahlăul s-a terminat 0-0, cu un gol anulat pe nedrept lui Vlădoiu pe final, pentru fault în atac. Ca şi acum, Sorin Cârţu antrena echipa Craiovei. La final, avea un discurs asemănător cu cel după meciul cu Braşovul, din acest sezon, cerându-şi scuze în numele jucătorilor şi acuzând arbitrajul. Era încă vremea când Ceahlăul era sub protecţia lui „Pinalti”. Preţ de 12 ani „Centralul” a găzduit meciuri în nocturnă. Inclusiv două partide ale naţionalei şi un antrenament oficial la care tricolorii au fost aplaudaţi de 15.000 de oameni. Cârţu avea să fie pe bancă şi la primul şi la ultimul meci în care s-a aprins nocturna. Craiova – Steaua 0-1, în sfertul de Cupă din sezonul trecut, a fost decis şi el de o decizie nedreaptă contra alb-albaştrilor, aşa cum multe au fost lungul istoriei.
Preţ de 25 de ani, cei patru stâlpi au vegheat stadionul Craiovei şi aproape că şi-au pierdut combinaţia alb-albastră în care au fost concepuţi. Acum zac prăbuşiţi, sunt una cu gazonul. Nici nu mai aveau ce să „protejeze”, fiindcă din arena pe care s-a deschis drumul României în fotbalul european nu a mai rămas mare lucru. Se mai vede pământul care a susţinut tribunele atât de solicitate timp de aproape o jumătate de secol, oficiala şi tunelul pe care ieşea Ştefănescu în fruntea Craiovei Maxima sau Craioveanu purtând mândru păpuşa alb-albastră. Şi mai rezistă tabela de marcaj. Nu cea dintâi, dar aceeaşi pe care numele lui Balaci era alături de cel al lui Filipovic în cel mai dureros egal din istoria Ştiinţei. Arena din Bănie, aşa cum o ştiam, îşi trăieşte ultimele clipe…Mulţi fani şi-au luat rămas bun de la ea când încă era întreagă, alţii trec periodic prin preajmă, curioşi să vadă extincţia treptată a stadionului. Fiecare părticică desprinsă din templul fotbalului craiovean are parcă povestea sa, pentru fiecare suporter în parte. Arena sfântă este şi va fi loc de pelerinaj pentru cei care au pus fotbalul pe un loc important în viaţa lor. Şi sunt destui în Oltenia.
