A fost o zi frumoasă, senină şi mângâiată de resimţite raze ale soarelui – destul de palid până acum – de Florii, prevestire de bun augur, aşa se spune parcă, pentru Sărbătoarea Paştelui, menită să însemne prezenţa în preajmă a Celui care a promis să fie cu noi „în toate zilele până la sfârşitul veacului”. Dar şi renaşterea speranţei. E primăvară, iarăşi primăvară, cum reverberează un vers aproape muzical al poetului Virgil Carianopol, legat de aceste locuri într-un fel, e o dimineaţă a anului, un moment solemn de reconstrucţie a naturii, chiar dacă ne mai încearcă, prin strănuturi pasagere, pusee de frig. Deocamdată, simţim că tuturor ne e dor de soare. S-au întors şi berzele vlăguite de drumul lung, se văd în cuiburile lor imense, abil construite, în moţul stâlpilor de iluminat, de nimic perturbate. Se spune că aduc foc în plisc, dacă le strici cuibul, în care stau acum pe gânduri. În buza Craiovei, venind dinspre Şimnicu de Sus, am văzut o familie de fazani, mult prea îndrăgostiţi, pentru a le mai păsa de duşmani, într-un lan de rapiţă îmbobocită. Merii daţi temerar în floare, după magnolii şi caişi, transmit ceea ce simţim fiecare dintre noi: primăvara şi ecoul ei verde. Şi totuşi lucrurile nu sunt în regulă: potopul de fulgere, spărgându-se în cer, pentru a porni stropi de ploaie binefăcători, ne lipseşte şi câmpul, de un verde crud, sună toaca neliniştii în săptămâna patimilor, pentru o reverie asemenea unui ideal: Învierea. Mugurii copacilor n-au mai avut răbdare şi au plesnit, printr-un pact cosmic, binecuvântând aleile, parcurile şi grădinile acestui oraş. Şi ea, vegetaţia, ne spală sufletul de funingine, întărindu-ne credinţa că nu funinginea va învinge. Suferinţa e urâtă, umilinţa e urâtă, frumoasă e numai viaţa şi frumos e soarele pe care îl aşteptăm, în fiecare zi ca un sigiliu al zilei de mâine. Numai că nu există un timp frumos şi un timp urât: pentru noi, cei de prin părţile locului, legaţi organic de întinderea lanului de grâu, există numai timp necesar şi timp potrivnic. Frumosul şi urâtul sunt mult mai relative decât îşi închipuie copiii. Frumos în viaţa noastră înseamnă atunci când natura le rânduieşte pe toate, în logica ei atât de raţională, şi ploaia nu lipseşte. Se trăieşte din această cauză la alte dimensiuni. O primăvară fără ploile atât de obişnuite, şi necesare nu e altceva decât semnul unui an calic.
