Jandarmii s-au sărbătorit în mijlocul copiilor

0
423


Pentru că n-au putut să-şi sărbătorească ziua aşa cum se cuvine, ieri, la Centrul Multifuncţional Craiova s-a desfăşurat ultima activitate din programul dedicat aniversării a 164 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române. Cei prezenţi au avut parte de exerciţii demonstrative şi prezentarea tehnicii folosite de jandarmi la intervenţii, iar jandarmii care au salvat de la înec doi copii au fost premiaţi de prefectul de Dolj. 

Întrucât pe 3 aprilie a.c., când s-au împlinit 164 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române, Craiova era în doliul ca urmare a decesului militarului Claudiu Constantin Vulpoiu, jandarmii au amânat activităţile programate pentru a-şi sărbători ziua. Până ieri, când, la Centrul Multifuncţional Craiova, cele două unităţi de jandarmi din Craiova, respectiv Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dolj şi Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova au fost gazdele a peste 1.000 de elevi şi preşcolari din mai multe instituţii de învăţământ preuniversitar din municipiul Craiova şi judeţul Dolj. Toţi participanţii au avut posibilitatea să viziteze mai multe ateliere unde au fost expuse armamentul şi tehnica din dotare folosite în îndeplinirea misiunilor curente, precum şi cel din dotarea structurilor antiteroriste, trusele criminalistice, tehnica de comunicaţii şi autovehiculele din înzestrare, expoziţie de pictură a cms. şef dr. Marius Turaiche, precum şi exerciţii demonstrative cu câinii de serviciu, luptă corp la corp, spargeri de obiecte dure, intervenţie antiteroristă şi pentru restabilirea ordinii publice.

Tot în acest cadru, prefectul judeţului Dolj, Marius Deca, şi viceprimarul municipiului Craiova, Mihail Genoiu, au acordat diplome şi distincţii celor patru jandarmi din cadrul IJJ Dolj, care, pe 9 februarie a.c., au salvat de la înec 2 copii în vârstă de 8 ani şi respectiv 9 ani care au căzut în lacul de agrement Filiaşi după ce gheaţa a cedat sub aceştia.

Plt. maj. Cioană Ionică din cadrul G.J.Mb. Craiova a primit distincţie din partea Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret (DJST) pentru activitatea sportivă desfăşurată de acesta. Militarul este practicant de Karate, Kick-Box şi Jiu-Jitsu, iar  în ultimii 3 ani a obţinut o medalie de bronz, 5 medalii de argint şi 3 medalii de aur la concursuri organizate pe aceste ramuri sportive, în Bucureşti, Timişoara, Craiova, Drobeta Turnu Severin şi Herculane. Distincţia a fost acordată de Alina Ionescu, director al DJST Dolj.

Col. Ion Dina, adjunct al comandantului G.J.Mb. Craiova, le-a acordat diplome lui Aurel Beldeanu şi Nicolae Ungureanu, componenţi ai Craiovei Maxima şi reprezentanţi ai CSU Craiova, dar şi unui număr de 30 de elevi din cadrul mai multor instituţii de învăţământ preuniversitar din judeţul Dolj, care, pe parcursul activităţilor preventiv-educaţionale desfăşurate de jandarmi în cadrul orelor de dirigenţie, au dat dovadă de implicare activă în aceste dezbateri.