Ministerul Sănătăţii a lansat proiectul “Măsuri de reducere a riscului de infecţii nosocomiale în cadrul Spitalului Clinic de Neuropsihiatrie Craiova”

0
240

Ministerul Sănătăţii, în calitate de coordonator de reforme şi investiţii pentru Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Componenta 12 – Sănătate, Investiţiei 12. – Dezvoltarea infrastructurii spitaliceşti publice, Investiţia specifică: 12.4. Echipamente şi materiale destinate reducerii riscului de infecţii nosocomiale şi Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Craiova, în calitate de Beneficiar, au semnat contractul de finanţare nr.897 /12.12.2023, pentru proiectul cu titlul „Măsuri de reducere a riscului de infecţii nosocomiale în cadrul Spitalului Clinic de Neuropsihiatrie Craiova”. Anunţul a fost făcut în ziua de 11 martie.

Obiectivul proiectului constă în creşterea calităţii actului medical şi a siguranţei pacienţilor din cadrul Spitalului Clinic de Neuropsihiatrie Craiova, prin dotarea acestuia cu echipamente şi materiale destinate reducerii riscului de infecţii asociate asistenţei medicale.

Proiectul de faţă îşi propune să reducă vulnerabilităţile sistemului de sănătate de la nivel local, respectiv să înlăture deficienţele majore din cadrul Spitalului Clinic de Neuropsihiatrie Craiova legate de prevenirea diagnosticului şi tratamentul infecţiilor asociate asistenţei medicale prin luarea unor măsuri imediate care să vizeze reducerea riscului acestor infecţii.

Valoarea totală a proiectului: 2.264.469,67 lei.

Valoarea maximă a finanţării nerambursabile este 2.264.469,67 lei, din care:

– Valoarea eligibilă din PNRR: 1.902.915,69 lei;

-Valoarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile din PNRR: 361.553,98 lei.

Perioada de implementare: 12.12.2023-02.05.2024„ Cod Apel: MS-0024.

„Apel de proiecte gestionat de Ministerul Sănătăţii finanţat din fonduri europene prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României”