Bărbat din Valea Stanciului, plasat sub control judiciar

0
235

La data de 10 martie a.c., polițiști din cadrul Secţiei nr.13 Poliţie Rurală Segarcea au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 57 de ani, din comuna Valea Stanciului, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de lovirea sau alte violenţe. Ulterior, acesta a fost plasat sub control judiciar, pentru 60 de zile.

În fapt, acesta este bănuit că, în noaptea de 09 spre 10 martie a.c., în jurul orei 00:01, aflându-se pe strada “Arh. Cezar Lăzărescu”din comuna Valea Stanciului, pe fondul unui conflict spontan, ar fi agresat fizic un bărbat de 34 de ani, din comuna Valea Stanciului, provocându-i acestuia vătămări ce au necesitat îngrijiri medicale. “În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat, poliţiştii l-au reţinut pe bărbatul de 57 de ani, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj. În cursul zilei de ieri, 10 martie, persoana reţinută a fost prezentată judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Segarcea care a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile”, a precizat Andreea Mateescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.