Nu ştim cum, dar o rostire memorabilă, între atâtea şi atâtea altele, ale lui Traian Băsescu, pe vremea când mai era încă preşedintele ţării, mai exact pe 17 septembrie 2014, legată de „dezbrăcarea publică a premierului” de atunci, suna cam aşa: „nu aş veni cu completări acum, am şi o oarecare planificare”. O oarecare? Sau era vorba de o tehnică, bine însuşită şi excelent practicată. Că nu a plăcut multora, ca a plăcut enorm altora, între care şi elitelor intelectuale, că proiectul său politic a fost cum s-a văzut, menit să împartă ţara între băsişti şi antibăsişti, nu despre asta e vorba, ci de faptul greu de contestat, că în momentele critice, chiar de cumpănă, comunicarea a fost un har al său. A demonstrat cu uşurinţă, pe înţelesul tuturor, un adevăr, dar şi opusul acestuia. Intervenţia sa, în dezbaterea moţiunii de cenzură din Parlament, a redemonstrat că ştie ce vorbeşte, are replica acidă, promptă, tot timpul cu el şi pe deasupra chiar acces la umor. Că s-a răspopit după ieşirea din mandat, atacând curajos, uneori ipocrit, propriul proiect, materializat, este o altă discuţie. Ce a făcut, de fapt, senatorul Traian Băsescu este că ne-a adus aminte de o replică memorabilă a lui Moromete: „bă sunteţi deştepţi, dar vă omoară prostia”. Fiindcă demisia lui Florin Iordache, aici voiam să ajungem, din funcţia de ministru al Justiţiei, nu rezolvă „problema”, rebeliunea străzii continuă şi social-democraţii şi aliaţii lor probează anemie în apărarea voturilor primite la alegerile legislative din decembrie, dar şi faptul că nu au idei, nu au personalităţi de ţinută, nu au comunicatori credibili. Nu că s-ar găsi în tabăra opoziţiei, unde amatorismul are particularităţie lui, şi nu este egalat decât de tupeu, dar la guvernare se află cei rezultaţi din alegeri pe care strada încearcă să îi doboare. Schimbul de replici, de la dezbaterea moţiunii de cenzură, de acum câteva zile, a ilustrat şi seceta de oratori virtuoşi, penuria de calibre morale, moliciunea din tabăra social-democrată, invers proporţională cu numărul parlamentarilor. Cu o nouă listă de revendicări, în weekend, protestele sociale, cu dimensiunea lor civică, extinsă, vor etala inerţia lor. Să ne înţelegem: Traian Băsescu nu a fost şi nu este un exemplu de urmat, ca politician. A fost însă şi a rămas un politician uns cu toate alifiile, cum se spunea odată, şi de la el am aflat adevărul despre alţii şi de la aceştia adevărul despre el. De ce atâtea „armături” ale statului său de drept, au făcut ulterior coadă la „mititica”, asta nu s-a înţeles. Ce ar mai trebui spus? Există o puzderie de politicieni, însă numărul oamenilor politici este infinit mai mic. Şi, de la aceasta realitate pleacă multe, inclusiv faptul că singurul reformism omologat rămâne obedienţa.
