De la desemnarea sa în calitatea de lider al coaliţiei de stânga (2 decembrie 2012), Pierluigi Bersani a atras întreaga atenţie, lăsând câmp liber confruntării Monti-Berlusconi. Cu toate acestea, în măsura în care sondajele sunt corecte, victoria în seara zilei de 25 februarie nu poate reveni decât taberei sale. Dacă victoria va fi suficientă, încât să permită să guverneze „cu mâinile libere”, asta rămâne de văzut, aşa că toate ipotezele şi toate calculele sunt luate în consideraţie. Pierluigi Bersani, 62 de ani, este un om politic de centru-stânga, fost preşedinte al regiunii Emilie-Romagne în anii ’90, în câteva rânduri ministru, înainte de a fi ales secretar al Partidului Democrat (PD), în 2009. El este candidatul partidului său la postul de preşedinte al Consiliului de miniştri, după ce a câştigat alegerile primare. Este licenţiat în filosofie la Universitatea din Bologna, fost consilier regional Emilie-Romagna sub culorile partidului comunist, căruia i-au succedat democraţii de stânga (PDS). Întreaga carieră politică este realmente încărcată, dacă ţinem cont că la 25 octombrie 2009 a devenit secretarul Partidului Democrat. Pentru alegerile generale din 24 şi 25 februarie a.c. el a format o coaliţie de centru-stânga, „Italia. Binele Comun”, alături de Stânga, Partidul Socialist Italian, Ecologie şi Libertate (SEL). Se anunţă oricum un succesor al lui Valter Veltroni în câmpul de centru-stânga, susţinut de Massimo D’Alema, Livia Turco sau Enrico Letta. Şi, în timp ce adversarii săi se tăvălesc pe toate ecranele televiziunilor care le deschid porţile, Bersani se concentrează pe alte priorităţi. Îşi menţine deocamdată avansul. Monti şi Berlusconi au în continuare probleme cu componenţa listelor parlamentare, completate cu vedete (o campioană olimpică de scrimă pentru primul, un ex-fotbalist de la AC Milan pentru al doilea). Noutatea: vor fi 42% femei. O mică revoluţie într-o ţară în care misoginismul se poartă bine. În ziua pronunţării sentinţei de divorţ, Il Cavaliere a spus că întreg completul de judecată al Tribunalului din Milano, care l-a obligat la vărsarea sumei de 36 milioane euro/an pentru fosta soţie, Veronica Lario, era format din magistrate „comuniste şi feministe”. A urmat o replică scurtă, dar vehementă, din partea Tribunalului: Suntem imparţiali! Comentariul a fost succint, de punere la punct a lui Berlusconi. Dar marea diferenţă între Pierluigi Bersani şi adversarii săi este alta: el dă încredere. În rarele apariţii la televizor el a asigurat doar că stânga va câştiga atât Senatul, cât şi Camera Deputaţilor, şi va reveni la Palatul Chigi, sediul preşedinţiei Consiliului de miniştri, susţinută de o majoritate solidă în ambele Camere. Între Mario Monti, care se prezintă încrezător că avea lucruri mai bune de făcut decât a se sacrifica pentru salvarea Italiei, şi un Silvio Berlusconi care nu se ştie dacă se vrea premier, ministru al Economiei sau poate, cine ştie, secretar de stat la Turism, italienii se întreabă dacă nu cumva trebuie votat Pierluigi Bersani, care se distinge prin claritatea ambiţiilor sale. El vrea să-şi facă treaba şi nu ascunde asta.
