„Sacru și rit în obiceiurile de iarnă din Oltenia”, Secția de Etnografie a Muzeului Olteniei

0
539

11 Decembrie 2019 – Februarie 2020

Muzeul Olteniei – Secția de Etnografie vernisează miercuri mâine, ora 12:00, în spațiul expozițional de la “Casa Băniei”, din str. Matei Basarab nr. 16, expoziția temporară„Sacru și rit în obiceiurile de iarnă din Oltenia”, un context recreatal sărbătorilor de iarnă de altă dată, pe care îl purtăm fiecare în cutiuța sufletului nostru.

Arealul etnografic vizat este restrâns la zona Olteniei, însă majoritatea obiceiurilor și ritualurilorde iarnă, de la sărbătoarea Sfântului Andrei până la Bobotează, se regăsesc pe teritoriul întregii țări. Tot corpusul de cunoștințe practice care a ajuns până în zilele noastre suferind, desigur, numeroase transformări, pierderi, aglutinări, resemantizări, păstrează, încă, rădăcinile originare și ancestrale. Pendularea dintre sacru și profan specifică întregii culturi materiale și spirituale a poporului român a fost punctată în expoziția „Sacru și rit în obiceiurile de iarnă din Oltenia”.

Nota de spectaculozitate și originalitate  a expoziției este adusă de cele 10 măști,“Urâții”, ce vor fi etalate în spațiul expozițional, măști pe care le găsim, încă, în Oltenia, la pițărăii din Cloșani, jud. Gorj. Faptul că, astăzi, nu mai există decât sporadic meșteri care să recreeze acest univers al satului românesc, prin intermediul măștilor, ne determină să ne gândim serios la propunerea acestui obicei în vederea recunoașterii în patrimoniul UNESCO.

Atmosfera de sărbătoare este completată de prezența unor obiecte din recuzita colindătorilor, a plugului, și a altor piese de patrimoniu, aflate în colecția Muzeului Olteniei, la care se adaugă și etalarea unor artefacte creștine – precum icoanele lucrate de copii, la atelierele de creație de la „Casa Băniei”, coordonați de cei trei profesori îndrumători: Doru Dragomir, Cătălin Ostroveanu și Ionuț Smarandache.

Inițiator și coordonator al proiectului cultural expozițional este dr. Roxana Deca, muzeograf, expert port popular în Oltenia, membru al Comisiei pentru Salvgardarea  Patrimoniului Imaterial ce funcționează în cadrul Ministerului Culturii.

Cei interesați de scenariile ritualice ale sărbătorilor de iarnă din satele arhaice ale  Olteniei (jocurile cu măști, datini și obiceiuri de iarnă etc), sunt invitați să treacă pragul  Secției de Etnografie până la sfârșitul lunii februarie 2020.